Pe fondul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina și al reevaluării eficienței instituțiilor juridice internaționale, una dintre principalele întrebări pentru Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii rămâne crearea unei arhitecturi de securitate eficiente și, mai ales, viabile. În ciuda afirmațiilor frecvente conform cărora poziția Ucrainei ar submina unitatea Occidentului, analiza deciziilor politice, a inițiativelor legislative și a evaluărilor experților indică contrariul: lupta Ucrainei pentru independență devine un stimulent pentru formarea unui nou sistem de securitate internațională și pentru consolidarea comunității euroatlantice.
Încă din primele zile ale invaziei, Rusia a încercat să destabilizeze UE, șantajând sau chiar corupând unele state membre prin accesul la resurse energetice ieftine. Totuși, Ucraina, rezistând în fața unui asalt masiv, nu doar că și-a apărat statalitatea, dar a demonstrat că capacitatea sa de apărare influențează direct stabilitatea întregului continent. Această idee este susținută deschis atât în cadrul structurilor NATO, cât și al instituțiilor UE. Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a subliniat de mai multe ori că „securitatea Ucrainei este securitatea întregii Europe”. O astfel de poziție este reflectată și în cea mai recentă strategie a Uniunii Europene privind securitatea și apărarea, unde Ucraina este considerată parte integrantă a spațiului european de apărare.
În acest context se conturează un nou model de cooperare transatlantică, având la bază cazul ucrainean. Sprijinul acordat Ucrainei de către SUA a depășit de multă vreme cadrul asistenței militare obișnuite. Noul format de parteneriat bilateral, care presupune o cooperare militară, tehnologică și de informații pe termen lung, pune bazele unui nivel calitativ diferit de interacțiune între SUA și aliații săi europeni. În timp ce Europa își consolidează capacitățile de apărare, SUA își adaptează prezența și strategia pe continent, demonstrând angajamentul față de valorile comune și de securitate în cadrul unei arhitecturi transatlantice reînnoite.
Paralel, asistăm la o reformare amplă a Uniunii Europene, impulsionată de războiul din Ucraina. Una dintre direcțiile esențiale ale acestor schimbări este instituționalizarea politicii de apărare. Factorul ucrainean a catalizat o revizuire a abordărilor UE privind propriile capacități de apărare. Astfel, una dintre cele mai semnificative inițiative ale ultimilor ani a fost crearea unui complex industrial european de apărare, orientat spre creșterea producției de muniție și sisteme de apărare antiaeriană. Inițiativele legislative precum Actul European pentru Producția de Muniție (ASAP) arată dorința Bruxelles-ului nu doar de a înarma Ucraina, ci și de a construi o bază pentru reziliența pe termen lung a sectorului european de securitate.
În același context, capătă tot mai multă relevanță ideea creării unui contingent militar european unificat, care să poată acționa atât pe teritoriul statelor membre, cât și în cadrul unor misiuni externe. Deși aceste propuneri sunt încă în stadiu de discuție, faptul că sunt luate serios în considerare demonstrează o voință politică în creștere pentru întărirea dimensiunii de apărare a Uniunii Europene — în mare parte datorită rezistenței Ucrainei.
O altă direcție semnificativă a schimbării este consolidarea diplomatică a statelor UE. Contrar afirmațiilor privind presupuse divergențe interne în legătură cu Ucraina, în practică se conturează o poziție comună din ce în ce mai clară. Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a respins în repetate rânduri narațiunea despre „oboseala față de Ucraina”, subliniind sprijinul constant atât din partea instituțiilor europene, cât și a guvernelor naționale. Potrivit acestuia, lupta Ucrainei pentru libertate contribuie la coeziunea statelor membre în jurul unor obiective și amenințări comune, întărind solidaritatea pe continent.
Pe fondul acestor procese, crește și importanța dimensiunii valorice a politicii externe occidentale. Conducerea ucraineană susține în mod consecvent principiile integrității teritoriale, supremației dreptului internațional și renunțării la violență ca instrument de politică externă. Aceste principii devin fundamentul dialogului politic dintre Kiev și capitalele occidentale, readucând dimensiunea morală în relațiile internaționale, pierdută în anii de pragmatism geopolitic.
Această abordare este confirmată și în mediile analitice. Centrele de reflecție precum CEPA, Carnegie Europe și Atlantic Council subliniază că parteneriatul cu Ucraina întărește nu doar securitatea fizică, ci și coeziunea ideologică a spațiului euroatlantic. Ucraina nu mai este percepută ca un simplu obiect al politicii externe — devine un actor capabil să influențeze agenda și direcțiile de dezvoltare ale alianțelor internaționale.
Astfel, poziția Ucrainei nu solicită diviziune, ci claritate și decizii. Această fermitate devine sursă de mobilizare pentru UE și SUA, determinându-le să treacă de la ambiguitatea strategică la acțiuni concrete. Pachetele de sancțiuni, livrările de armament modern, participarea la reconstrucția infrastructurii Ucrainei, semnarea acordurilor de securitate pe termen lung — toate acestea sunt rezultatul presiunii constructive exercitate de Kiev.
În cele din urmă, Ucraina nu doar că nu subminează unitatea Occidentului, ci o întărește. În fața unei amenințări existențiale din partea Rusiei revanșarde, Uniunea Europeană și Statele Unite au găsit în sprijinul pentru Ucraina nu doar o justificare morală, ci și o necesitate strategică. Ucraina nu mai este un beneficiar pasiv al securității — ea însăși contribuie activ la construirea ei. Prin urmare, participarea sa la formarea unui nou sistem de securitate european și global nu este doar justificată, ci inevitabilă.
Imagine: ilustrativă, sursa (https://radiomoldova.md/p/40583/-ucraina-este-aproape-de-sfarsitul-razboiului–anunta-zelenski-raspunsul-moscovei)