Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit sâmbătă pentru a recupera un cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile. Pentru evacuarea acestuia a fost solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş.
Potrivit sursei citate, bărbatul, în vârstă de 27 de ani, a cerut ajutorul autorităţilor după ce a rămas fără apă şi hrană, relatează Agerpres.
Salvamontiştii au colaborat cu Poliţia de Frontieră Poienile de sub Munte, structură a ITPF Sighetu Marmaţiei, pentru a ajunge la locul în care se afla bărbatul. Deplasarea a durat câteva ore din cauza terenului accidentat, fiind imposibil accesul auto.
Alţi doi cetăţeni ucraineni găsiți pe munte
„Salvatorii montani împreună cu colegii de la Poliţia de Frontieră au ajuns la cetăţeanul ucrainean. Acesta era deshidratat, nemâncat şi acuza dureri la membrele inferioare, ceea ce îl împiedica să se deplaseze. Având în vedere că evacuarea terestră în aceste condiţii ar putea dura până la 10-12 ore, s-a luat decizia de a se solicita elicopterul. Echipajul elicopterului SMURD de la POA Târgu Mureş a confirmat sprijinul pentru executarea misiunii, iar timpul estimat până la predarea cetăţeanului ucrainean la echipajele medicale în localitatea Vişeul de Sus este de o oră şi 30 minute”, au informat reprezentanţii Salvamont Maramureş.
În timpul acţiunii de salvare, au mai fost găsiţi pe munte alţi doi cetăţeni ucraineni. Aceştia erau în deplasare şi au fost preluaţi de poliţiştii de frontieră din Poienile de sub Munte.