Marți, la trei ani după ce a părăsit piața unică și opt ani după ce a votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, Regatul Unit a început controalele fizice asupra produselor alimentare proaspete importate din UE, potrivit Reuters, citat de Agerpres, scrie sursa.
În timp ce marile supermarketuri britanice şi marile companii exportatoare din UE au resursele necesare care să se ocupe de documentele suplimentare şi noile solicitări, retailerii mai mici şi angrosiştii spun că vor apărea întârzieri şi perturbări, avertizându-i pe consumatori că ar trebui să se aştepte la diminuarea varietăţii produselor de calitate, mai puţine produse proaspete şi preţuri mai mari.
Prima fază a noului sistem britanic „Border Target Operating Model”, care cere autorizaţii suplimentare, a intrat în vigoare la 31 ianuarie 2024. Cea de a doua fază a demarat marţi prin introducerea controalelor fizice în porturi asupra aşa-numitelor produse animale, plante şi produse din plante, precum carne, peşte, brânză, ouă, lactate şi anumite flori tăiate, considerate „cu riscuri medii”.
În plus, au fost introduse şi noi taxe.
Guvernul britanic afirmă că situația actuală nu mai poate continua
Guvernul de la Londra susţine că noile controale, care implică inspecţii vizuale şi verificarea temperaturii bunurilor, sunt esenţiale pentru a ajuta la prevenirea intrării bolilor şi dăunătorilor în Marea Britanie, şi de asemenea vor crea un mediu concurenţial egal pentru exportatorii britanici.
„Nu putem continua cu măsuri temporare care lasă Marea Britanie deschisă în faţa ameninţărilor la boli şi care ar putea prejudicia considerabil mijloacele noastre de trai, economia şi industria agro-alimentară”, a declarat Lucy Neville-Rolfe, ministru de stat în cabinetul premierului Rishi Sunak.
Marea Britanie a amânat în repetate rânduri introducerea de controale asupra importurilor din UE. În schimb, UE a pus în aplicare imediat după Brexit regulile sale privind controalele la graniţă, ceea ce a dus la întârzieri în porturi încă din 2021, astfel că unii exportatori britanici, precum producătorii de brânză şi de carne de vită scumpă, au decis să renunţe complet să îşi vândă produsele în blocul comunitar, cel puţin iniţial.
Guvernul de la Londra estimează că regulile privind controalele la frontieră vor creşte costurile pentru importatori cu aproximativ 330 milioane de lire sterline pe an (413 milioane de dolari), dar că vor majora inflaţia preţurilor alimentare cu doar 0,2% pe parcusul a trei ani.