Autoritățile germane rețin de peste trei săptămâni un cargo rusesc, în portul Rostock. La bord se află bunuri de pe lista de sancțiuni a UE, dar destinația finală a acestora sunt Statele Unite, unde marfa nu e prohibită. Valoarea totală a transportului este cca. 40 de milioane euro, scrie sursa.
Un cargo rusesc zace în Portul Rostock de cel puțin trei săptămâni, a fost reținut de vama germană din cauza sancțiunilor UE și nu are voie să continue navigația, potrivit radiodifuzorului și TV german, NDR.de.
Lemn și uraniu
La bordul navei Atlantic Navigator II se află bunuri de pe lista mărfurilor sancționate de Occident, care însă nu sunt pe listele de sancțiuni ale SUA. Potrivit presei germane, se află inclusiv uraniu îmbogățit, care însă nu e sancționat de UE.
„Nava a primit un ordin de reținere de la vamă, din cauza mărfurilor de la bord, sancționate de UE. Părăsirea portului este, prin urmare, interzisă”, au transmis Portul Rostock și Oficiul Marinei, pentru Ostsee-Zeitung (OZ), care relatase marți despre reținerea navei.
Publicația menționează că nu ar fi pentru prima dată când nava transportă astfel de mărfuri.
Potrivit informațiilor OZ, cargoul de 193 de metri lungime, care arborează pavilionul Insulelor Marshall, a intrat în portul Rostock pentru reparații, pe 4 martie, din cauza unor probleme tehnice la elice. Prejudiciul a fost probabil cauzat de conducerea pe gheață, au spus autoritățile.
Biroul vamal responsabil, din Stralsund, a subliniat că încărcătura navei, ca toate mărfurile aduse în UE, era supusă supravegherii vamale. În acest context, respectarea restricțiilor privind comerțul exterior, inclusiv sancțiunile împotriva Rusiei, va fi examinată în special. În acest caz concret, ancheta e încă în derulare.
Potrivit cercetărilor Ostsee-Zeitung, nava era în drum spre SUA și era încărcată, printre altele, cu lemn de mesteacăn și uraniu îmbogățit, pentru centralele nucleare din SUA. Această informație a fost confirmată de mai multe surse, a scris ziarul german. Valoarea totală a transportului este de aproximativ 40 de milioane de euro.