Un asteroid de mari dimensiuni va trece sâmbătă printre Pământ și Lună, un eveniment inofensiv, dar care se întâmplă o dată la zece ani și care va servi drept exercițiu de antrenament pentru apărarea planetară, a anunțat Agenția Spațială Europeană (ESA), potrivit sursei.
Se estimează că asteroidul, denumit 2023 DZ2, are un diametru cuprins între 40 și 70 de metri, suficient de mare pentru a distruge un oraș mare dacă ar lovi planeta noastră.
Sâmbătă, la ora 19:49 GMT (21:49 în România), el va trece „foarte aproape” de Pământ, la mai puțin de o treime din distanța până la Lună.
Dar nu există niciun motiv de îngrijorare, a declarat pentru Richard Moissl, șeful biroului de apărare planetară al ESA.
Asteroidul a fost reperat pentru prima dată pe 27 februarie de un observator din La Palma, una dintre Insulele Canare din Spania.
Acesta va trece la aproximativ 175.000 de kilometri de Pământ, cu o viteză de 28.000 de kilometri pe oră.
Asteroizii mici trec pe deasupra noastră în fiecare zi, dar unul atât de mare se apropie de Pământ doar o dată la zece ani, potrivit lui Moissl.
Rețeaua internațională de avertizare a asteroizilor a decis, prin urmare, să profite de o astfel de întâlnire apropiată, iar 2023 DZ2 va fi analizat cu ajutorul unei serii de instrumente, precum spectrometre și radare.
„Scopul este de a afla tot ceea ce se poate afla despre un asteroid în doar o săptămână”, spune cercetătorul. Asta va servi drept antrenament pentru modul în care rețeaua „va reacționa la o astfel de amenințare” în viitor, a adăugat el.
Potrivit calculelor astronomilor, asteroidul va trece din nou pe lângă Pământ în 2026, dar la o distanță mai mare și nu va reprezenta un risc de impact pentru cel puțin următorii 100 de ani.
Astronomii au detectat un asteroid de dimensiuni similare, 2023 DW, și au estimat la începutul lunii martie că șansa unei coliziuni cu Pământul în 2046 era de una la 432.
Totuși, această probabilitate a fost redusă acum în urma unor calcule mai precise, iar riscul a fost eliminat.
Dacă un astfel de obiect s-ar îndrepta vreodată spre noi, Pământul nu ar fi lipsit de apărare.
Anul trecut, nava spațială DART a NASA s-a izbit în mod deliberat de asteroidul Dimorphos, aflat la aproximativ 11 milioane de kilometri de Pământ, reușind să îi devieze traiectoria.