Sari la conținut

„Un nou fenomen în Gaza”: Ce fac părinții de frică să nu-și piardă copiii

​De la începutul războiului dintre Israel și Hamas, mulți copii din Fâșia Gaza și-au pierdut viața. De frică să nu-i piardă sau să nu poată fi identificați în urma decesului, mulți dintre părinții palestinieni le scriu numele copiilor cu tuș pe picioare sau pe abdomen.

​„Ceea ce pot să vă spun este că mulți părinți scriu numele copiilor pe picioarele acestora ca să poată fi identificați dacă mor sau dacă se pierd. Mulți copii sunt dispăruți, mulți ajung la spital desfigurați și e imposibil să-i identifici, singura cale pentru asta fiind să le scrii numele pe corp”, a spus un medic palestinian pentru CNN, transmite sursa.

Ministerul palestinian al Sănătății a anunțat că numărul victimelor din Fâșia Gaza, începând cu 7 octombrie, a crescut la 4.651 de morți. Israelul a raportat 1.400 de morți.

Hamas a luat 222 de ostatici în timpul atacului asupra Israelului din 7 octombrie, potrivit Forțelor de Apărare ale Israelului.

Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate Josep Borrell a cerut luni un armistiţiu între Israel şi gruparea islamistă Hamas, pentru a se putea transporta mai multe ajutoare în Fâşia Gaza, informează Reuters. „Acum cel mai important lucru e ca asistenţa umanitară să ajungă în Gaza”, a declarat presei şeful diplomaţiei europene, înaintea reuniunii de la Bruxelles a miniştrilor de externe din cele 27 de state membre ale Uniunii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!