Decizia Departamentului de Stat al SUA de a ridica sancțiunile care blocau participarea corporației de stat ruse „Rosatom” în proiectul centralei nucleare „Paks-2” din Ungaria a devenit un semnal alarmant pentru întreaga comunitate transatlantică. Așa cum a declarat pe 29 iunie 2025 ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, această decizie deschide calea reluării cooperării între mai mulți furnizori și contractori implicați în construcția obiectivului nuclear finanțat și controlat de Rusia. Consecințele acestei decizii depășesc cu mult domeniul energiei: este vorba despre o concesie strategică în favoarea unei țări agresoare, care poartă un război împotriva Ucrainei și încearcă să-și păstreze influența asupra infrastructurii critice a statelor membre NATO.
Proiectul „Paks-2” a devenit de mult timp un test al unității europene și al coerenței politicii de sancțiuni împotriva Rusiei. În ciuda declarațiilor puternice privind izolarea sectorului nuclear rusesc, „Rosatom” a reușit să evite în mod constant impunerea unor restricții reale. Acum, practic, i se oferă acces la implementarea unui proiect strategic pe teritoriul Uniunii Europene. Oficial, această decizie este justificată prin necesitatea de a asigura stabilitatea energetică a Ungariei. De facto însă, ea reprezintă un precedent ce legitimează participarea unei corporații de stat ruse strâns legată de complexul militar-industrial și de administrația de ocupație de la centrala nucleară Zaporojie.
Consecințele acestui pas sunt extrem de grave nu doar pentru Ucraina, ci și pentru întreaga arhitectură a presiunii prin sancțiuni asupra Rusiei. Când unul dintre principalii aliați ai Ucrainei ridică el însuși sancțiunile, aceasta subminează încrederea în politica de sancțiuni în ansamblu. Dacă „Rosatom” are voie să deruleze proiecte în țări membre NATO, atunci pe ce temei se mai poate cere altor state să respecte disciplina sancțiunilor? Concesiile de acest tip transformă principiile morale în simple opțiuni și descurajarea strategică într-o iluzie.
Decizia Washingtonului întărește poziția Budapestei ca „cal troian” în UE și NATO. De ani de zile, Ungaria duce o politică de echilibru între Bruxelles și Moscova, ascunzându-se în spatele retoricii privind „autonomia energetică”. În realitate, este vorba despre o dependență profundă de Rusia și un sabotaj sistematic al eforturilor europene comune de a elimina influența rusă din sectoarele critice. Acum, această linie primește o aprobare tacită din partea Statelor Unite – iar acesta este un semnal periculos pentru toți aliații Ucrainei.
Pe lângă consecințele politice, acest lucru reprezintă și un cadou informațional pentru Kremlin. Moscova utilizează activ astfel de cazuri în propaganda sa, vorbind despre „oboseala Occidentului”, „revenirea la normalitate” și „diviziunea din tabăra transatlantică”. Astfel de excepții declanșează un „efect domino”, în care alte țări încep să caute soluții alternative, invocând precedentul. În final, sancțiunile încetează să mai fie un instrument de presiune și se transformă într-o colecție de decizii individuale.
Ucraina așteaptă de la SUA și de la aliați principialitate și consecvență. Nicio structură de stat a Federației Ruse — cu atât mai puțin una ca „Rosatom” — nu ar trebui să aibă acces la proiecte de infrastructură în țările occidentale. Orice profit, orice implicare de durată a Rusiei în domenii sensibile reprezintă o investiție într-un viitor război. Sancțiunile au sens doar dacă sunt cuprinzătoare, de durată și nu permit excepții selective. În caz contrar, declarațiile de sprijin pentru Ucraina devin simple vorbe goale.
Imagine: ilustrativă, sursa: (https://dgap.org/en/research/publications/rosatom-difficult-target)