Sari la conținut

Un vulcan a erupt duminică și în Indonezia, la doar o lună după un episod eruptiv mortal

Vulcanul Marapi din Indonezia a erupt duminică, cenuşa expulzată ridicându-se la 1.300 de metri altitudine deasupra craterului, la şase săptămâni după un episod eruptiv mortal, conform agenţiei geologice a ţării, transmit agențiile de presă Reuters și Agerpres.

Vulcanul din provincia Sumatra de Vest a erupt duminică de cel puţin două ori până la ora 03:37 GMT, a indicat agenţia, care a solicitat evacuarea populaţiei pe o rază de 4,5 kilometri de centrul erupţiei, existând riscul scurgerii lavei în râuri şi văi.

„În cazul în care va fi o ploaie de cenuşă, îndemnăm locuitorii să folosească măşti pentru a preveni bolile respiratorii”, a indicat agenţia.

În decembrie, cel puţin 20 de oameni şi-au pierdut viaţa după ce Marapi, unul dintre cei mai activi vulcani din Sumatra, a erupt şi a expulzat nori gri de cenuşă care au ajuns până la 3 kilometri altitudine.

Indonezia este situată pe „Cercul de Foc al Pacificului”, o regiune în care convergenţa plăcilor continentale provoacă o activitate vulcanică şi seismică semnificativă.

Cenuşa vulcanică expulzată în timpul erupţiei de duminică a acoperit casele din apropiere, vehiculele şi corturile destinate persoanelor evacuate, amenajate de agenţia locală pentru gestionarea dezastrelor, potrivit unor imagini Reuters.

Mai mulţi locuitori s-au prezentat la unităţi de îngrijire medicală pentru controale la nivelul căilor respiratorii, iar autorităţile au distribuit măşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!