Sari la conținut

Unul dintre creatorii primei bombe termonucleare sovietice a fost găsit mort

Fizicianul Grigori Klinișov, în vârstă de 92 de ani, unul dintre creatorii primei bombe termonucleare sovietice cu două trepte RDS-37, a fost găsit mort la Moscova, iar presa rusă scrie că s-ar fi sinucis, conform sursei.

Grigori Klinișov a fost găsit mort în apartamentul său din centrul Moscovei.

Fiica sa în vârstă de 67 de ani este cea care l-a găsit decedat pe fizicianul rus, lângă cadavrul acestuia fiind descoperit și un bilet de adio, potrivit Kommersant.

„A lăsat un bilet prin care își lua rămas bun de la familie”, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de urgență, citată de agenția rusă de presă TASS. Fizicianul ar fi scris, în biletul lăsat, că nu mai putea suporta moartea soției sale și nici problemele de sănătate cu care el se confrunta.

Fizician și matematician, Grigori Klinișov, născut în 1930, a lucrat, în anii 1950, sub coordonarea cunoscutului fizician Andrei Saharov. Klinișov a fost laureat al Premiului Lenin, în 1962.

El a participat la crearea primei bombe termonucleare sovietice în două trepte RDS-37, care a fost testată în 22 noiembrie 1955 pe un poligon din Semipalatinsk. Unda de șoc a fost atât de puternică încât au fost sparte geamurile unor imobile pe o rază de până la 240 de kilometri, scrie Al Jazeera, citând Mediazona. În urma exploziei ar fi murit un militar și un copil.

Klinișov a contribuit, de asemenea, la dezvoltarea mai multor tipuri de bombe termonucleare de generație mai nouă, care sunt cunoscute și sub numele de bombe cu hidrogen sau bombe H, potrivit rapoartelor mass-media în limba rusă. De asemenea, a dezvoltat mai multe tipuri de bombe termonucleare de generație mai nouă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!