Astăzi se împlinesc 34 de ani de la evenimentele din 15 iunie 1990, o perioadă care a marcat profund traiectoria României.
În acele zile, forțele statului au fost folosite pentru a elimina opoziția și a institui teroarea. În nicio altă țară postcomunistă nu s-a întâmplat ceva similar. Este evident cine a orchestrat represiunea din 13-15 iunie 1990. Țintele acțiunilor violente erau clar stabilite. Consilierii și apropiații lui Ion Iliescu din acea perioadă îi alimentau suspiciunile patologice. În mentalitatea bolșevică, nu există gânduri inocente; orice acțiune care nu este ordonată de conducător este considerată răuvoitoare. Mihai Bujor Sion, crescut de Ion și Nina Iliescu după moartea părinților săi într-un accident aviatic, a fost șoferul lui Iliescu când acesta a ajuns la CC și la TVR. În februarie 1990, devenise deja șeful de cabinet al liderului FSN, liderul de facto al României.
Printre cei influenți în cercul său erau Virgil Măgureanu, Aurel Dragoș Munteanu, Vasile Ionel, Vasile Secăreș, Victor Opaschi, vechiul prieten Virgil Ioanid, Iosif Boda, Ion Mircea Pașcu, Ioan Talpeș, Vladimir Pasti și Petre Datculescu. O figură proeminentă era Dorel Șandor, fost lector la Școala de Securitate. Dan Marțian era un comunist convins.
Această clică, formată din vechile aparate ideologice ale regimului comunist, a organizat și coordonat violențele din 13-15 iunie 1990. Iosif Boda, cunoscut pentru participarea sa la reprimarea brutală a studenților în 1965, a jucat un rol notabil. Caricaturistul Eugen Mihăescu, devenit ulterior susținător al lui Dughin, i-a dat lui Boda porecla „hipopotamul transpirat”, reflectând reputația sa negativă.
Grupul hegemonic a orchestrat și susținut violențele din acele zile. Petre Roman, Gelu Voican și N. S. Dumitru, prim-vicepreședintele FSN, au amplificat tensiunile. Incendiul sângeros nu a fost un accident, ci a fost planificat și regizat în laboratoarele poliției politice conduse de Măgureanu și Voican (pentru probleme interne) și de generalul securist megaspion Caraman (pentru probleme externe).
Mineriada a fost o combinație de propagandă extremă, violență organizată de aparatele statului, cruzime, teroare în masă și provocări. Cotidianul „Adevărul”, succesor al „Scânteii”, sub conducerea lui Dumitru Tinu și Darie Novăceanu, a alimentat legenda grotescă a unei presupuse „rebeliuni legionare”. Conform procurorilor militari, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autoritățile statului au decis să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților din Piața Universității din București, care protestau pașnic pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, exprimându-și opiniile politice în contradicție cu cele ale puterii politice de atunci.