Sari la conținut

Vladimir Putin se confruntă cu lipsa forței de muncă pe front: Femeile sunt „imensa revervă a Rusiei”

Femeile sunt „imensa revervă a Rusiei”, a declarat luni președintele Vladimir Putin, a cărui țară, care a invadat Ucraina, se confruntă cu o penurie semnificativă și exacerbată de forță de muncă prin mobilizarea pe front, relatează AFP, citat de HotNews.

“Fetele reprezintă o imensă rezervă pentru Rusia. În sectoarele în care încă nu lucrează, trebuie să-și exploateze la maximum potențialul”, a îndemnat președintele rus în cadrul unei întâlniri cu câștigătorii unui concurs profesional.

„De ce fetele nu pot studia (în anumite sectoare, nota editorului), să primească o educație și să lucreze cu succes?”, a întrebat el.

El a dat ca exemplu în special faptul că femeile ar putea deveni piloți în armată.

„Ministrul (al apărării, Serghei Şoigu) a declarat că se descurcă genial, în timp ce întotdeauna părea că este o profesie „pur masculină’”, a spus el.

Președintele rus, apărător al „valorilor tradiționale” în fața unui Occident decadent în ochii săi, a vorbit însă despre „limitele” unor astfel de schimbări pe piața muncii, de exemplu „legate de sănătatea” femeilor.

Conflictul din Ucraina din 2022 a întărit problemele demografice existente în țară, câteva sute de mii de rezerviști fiind mobilizați și uneori uciși sau răniți pe front, în timp ce mulți alții au fugit în străinătate pentru a evita înrolarea.

Acest lucru a dus la deficite grave de forță de muncă, care persistă încă în multe sectoare precum construcții, agricultura, IT, care sunt în general foarte dominate de bărbați.

Discursul lui Vladimir Putin vine la câteva zile după ce a intrat în campanie înainte de alegerile prezidențiale din martie viitor, vot care ar trebui să îi permită să rămână la Kremlin cel puțin până în 2030.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!