Șeful Kremlinului, Vladimir Putin, a declarat că afirmația președintelui american Joe Biden, potrivit căreia Rusia ar ataca o țară NATO dacă ar câștiga în Ucraina, este un nonsens total, adăugând că Rusia nu are niciun interes să se lupte cu alianța militară NATO, transmite Reuters.
Reacția președintelui rus vine după ce Biden a avertizat, la începutul acestei luni că, dacă Putin obține o victorie în Ucraina, atunci Rusia va ataca o țară NATO.
Vorbind pe un ton solemn la Casa Albă, democratul a evocat clar ipoteza unui atac rus împotriva unei ţări membre NATO, ceea ce ar declanşa intrarea Statelor Unite în război şi, prin urmare, „soldaţi americani vor lupta cu soldaţi ruşi”. O situaţie care nu există în prezent şi pe care Washingtonul nu şi-o doreşte, a insistat el
„Este un nonsens total- și cred că președintele Biden înțelege acest lucru”, a declarat Putin într-un interviu publicat duminică de televiziunea de stat Rossiya.
Potrivit liderului de la Kremlin, declarația a fost o încercare a lui Biden de a-și justifica „politica eronată” privind Rusia.
„Rusia nu are niciun motiv, niciun interes – niciun interes geopolitic, nici economic, nici politic, nici militar – să se lupte cu țările NATO”, a adăugat Vladimir Putin.