Sari la conținut

Un europarlamentar susține că Vučić folosește Uniunea Europeană ca pe un bancomat

Europarlamentarul olandez Thijs Reuten, din grupul Alianței a Socialiștilor și Democraților, a solicitat Comisiei Europene să explice “politica de neînțeles” față de Serbia și a afirmat că (președintele Serbiei, Aleksandar) Vučić folosește Uniunea Europeană drept bancomat, potrivit agenției sârbe de presă Beta, citată de Rador.

Reuten a solicitat Comisiei Europene să spună ce va face pentru a încuraja Serbia să semneze planul european și dacă va suspenda plățile către Serbia din cadrul Planului economic și de investiții până când Vučić nu va semna și nu va demonstra un angajament credibil pentru implementarea planului european.

“Vučić folosește UE ca pe propriul bancomat și apoi refuză să semneze planul de normalizare a relațiilor cu Kosovo” – a postat Reuten pe Twitter, solicitând un răspuns scris din partea Comisiei Europene.

Reuten amintește că la 28 februarie comisarul european pentru extindere, Olivér Várhelyi, a prezentat un pachet de sprijin financiar pentru Serbia, în valoare de 2,2 miliarde euro, dintre care 600 de milioane de euro sub formă de granturi.

“În aceeași seară, la televiziunea națională Vučić a declarat că nu dorește să semneze planul european, pe care l-ar fi acceptat cu o zi înainte și pe care premierul Kosovo era pregătit să-l semneze” – menționează Reuten în interpelarea adresată Comisiei Europene.

Thijs Reuten este membru al Comisiei de politică externă a Parlamentului European și membru supleant al Delegației UE în Comisia pentru stabilizare și asociere a Serbiei la UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!