Nicușor Dan: „Nu se rupe coaliția. Partidele sunt responsabile și unite”

Președintele Nicușor Dan a exclus posibilitatea unei crize politice, afirmând că partidele din actuala coaliție de guvernare rămân unite și conștiente de responsabilitatea pe care o au. Șeful statului a declarat, luni seară, că nu există niciun scenariu prin care coaliția s-ar destrăma sau prin care ar fi numit un premier susținut de alte formațiuni.

„Acest scenariu nu există, o spun cu toată responsabilitatea. Cele patru partide și grupul minorităților înțeleg contextul în care ne aflăm și datoria de a menține o guvernare stabilă și credibilă”, a declarat președintele la Antena 1. El a adăugat că, deși opiniile diferă pe anumite subiecte, toți liderii coaliției au demonstrat maturitate politică, asumându-și guvernarea într-un moment dificil, când ar fi fost mai comod să stea în opoziție.

Imagine: Nicușor Dan, sursa: (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/presedintele-nicusor-dan-exclude-ruperea-coalitiei-de-guvernare-sunt-partide-responsabile-3465177)

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!