Sari la conținut

Arabia Saudită a impus restricții asupra producției de petrol rusesc

Mohammed bin Salman, la două săptămâni după ce l-a invitat pe președintele ucrainean la summitul arab de la Jeddah, a impus restricții asupra producției de petrol rusesc, transmite sursa.

Mohammed Bin Salman, prințul moștenitor și prim-ministrul Arabiei Saudite, este conducătorul de facto al țării, din cauza stării de sănătate în declin a tatălui său, regele Salman.

Popularitatea sa, imposibil de evaluat în Arabia Saudită în lipsa unor sondaje independente, este la cel mai înalt nivel în restul lumii arabe, unde presa nu ezită să-l compare cu un „nou Nasser”.

O astfel de favoare se explică, potrivit unui editorialist american, prin gestul de curaj al lui Mohammed Ben Salman în fața președintelui american Joe Biden, în iulie 2022. Liderul SUA se afla în vizită la Jeddah pentru a obține o creștere semnificativă a producției de petrol din Arabia Saudită, esențială pentru a scădea prețul benzinei în Statele Unite.

Această solicitare, formulată în preajma alegerilor intermediare americane, a fost respinsă categoric de Mohammed Bin Salman, iar acest gest a contribuit semnificativ la „aura” sa în regiune.

Obiectiv „80 dolari barilul”

Arabia Saudită nu este doar cea mai puternică economie din lumea arabă, ci și una cu o populație importantă. Conform unui recensământ recent, este vorba de 32,2 milioane de locuitori, din care 18,8 milioane de saudiți (două treimi sub 30 de ani).

Mohammed Ben Salman și-a asumat un asemenea dinamism demografic în „Viziunea 2030”, un vast program de modernizare în marș forțat, în care se remarcă câteva proiecte pe cât de futuriste, pe atât de contestate. Dar, pentru a realiza o asemenea ambiție, liderul saudit are o nevoie imperioasă de a menține prețul barilului de țiței la cel puțin 80 de dolari. De aici și refuzul la cererea lui Biden din iulie 2022.

Liderul saudit a încredințat acest dosar strategic fratelui său vitreg, Abdelaziz Ben Salman, ministrul petrolului. Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), fondată încă din 1960, a fost extinsă în 2016 în OPEC+ pentru a include zece noi membri, inclusiv Rusia. Aceasta reprezintă un parteneriat privilegiat între Riad și Moscova, care a permis de atunci să fie reglementate prețurile mondiale ale petrolului.

Ținta de 80 de dolari pe baril părea la îndemână în aprilie. Dar nu a luat în calcul împotmolirea Rusiei în Ucraina. Moscova, pentru a-și finanța campania de agresiune, trimite cantități tot mai mari de petrol în țări terțe. Astfel, ponderea importurilor de petrol din Rusia ale Indiei a crescut de la 1% la 40%, cu tranzacții semnificativ mai mici de 60 de dolari pe baril, plafonul stabilit în decembrie 2022 de G7.

Zelenski la Jeddah

În acest context trebuie să înțelegem ca pe o lovitură de teatru invitarea președintelui ucrainean la summitul arab de la Jeddah din 19 mai. Niciodată Vladimir Putin, ale cărui relații sunt strânse cu majoritatea autocraților arabi, nu s-a bucurat de o asemenea onoare. Mohammed Bin Salman a impus omologilor săi arabi, a căror simpatie pentru Kiev nu este neapărat spontană, un discurs în plen al lui Zelenski.

Această confruntare publică dintre Riad și Moscova a continuat pe 4 iunie la întâlnirea OPEC+ de la Viena. Arabia Saudită a anunțat acolo reducerea cu un milion de barili pe zi a producției sale de petrol, care trece de la 10 la 9 milioane. Acest anunț crește prețul barilului, care se apropie de pragul simbolic de 80 de dolari.

Totuși, pariul saudit nu poate fi îndeplinit dacă Rusia nu își respectă angajamentul, reînnoit la Viena, de a scădea cu o jumătate de milion de barili producția sa zilnică, de la 9,8 la 9,3 milioane.

Sfidare

Moscova promisese, încă din februarie, o asemenea reducere, fără să se țină de cuvânt. Angajamentul de la Viena a fost luat până în 2024 și va fi monitorizat îndeaproape de Arabia Saudită, pe baza unei investigații interne a OPEC+.

Plutește acum o neîncredere între Vladimir Putin și Mohammed Ben Salman, ale căror priorități – războiul din Ucraina, respectiv Viziunea 2030 – par din ce în ce mai puțin conciliabile. Invitându-l pe președintele Zelenski la Jeddah, liderul saudit a devenit deja prima figură din Sudul Global care nu menține echidistanța, măcar în aparență, față de agresor și agresat în criza din Ucraina.

O înrăutățire a tensiunilor petroliere cu Moscova ar putea duce Arabia Saudită la o poziție și mai tranșantă.

Cât despre liderul de la Kremlin, el are de ales între a se lipsi de resurse cruciale și a-și înstrăina un vechi partener. Oricum ar fi, are de pierdut, scrie Le Monde, citat de Rador.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!