Sari la conținut

Autoritățile ruse îndeamnă locuitorii Moscovei să evite o autostradă cheie

Agenția Federală a Drumurilor din Rusia a îndemnat duminică locuitorii din regiunea Moscovei să se evite deplasarea pe marea autostradă M-4 „Don” până la ora locală 10.00, transmite Reuters.

Agenția declarase mai devreme pe canalul deTelegram, într-o postare acum ștearsă, că restricțiile de trafic pe autostradă în regiunile Moscova și Tula rămân în vigoare.

Mercenarii Wagner puternic înarmați au pornit sâmbătă spre Moscova, însă liderul lor, Evgheni Prigojin, i-a întors din drum când mai aveau doar 200 de km până a ajunge la destinație, susține el, pentru „a evita vărsarea de sânge”.

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a negociat un acord cu liderul grupului Wagner, care a acceptat să detensioneze situația din Rusia, relatează Reuters.

Astfel, Evgheni Prigojin a fost de acord să oprească mișcarea mercenarilor prin Rusia, cu condiția garantării siguranței mercenarilor.

Detalii exacte despre acord nu au fost prezentate, însă Rusia a renunțat la dosarul de trădare deschis împotriva lui Prigojin, iar acesta ar trebuie să se mute în Belarus, susține Kremlinul.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!