Bulgaria renunță la ținta de a adopta moneda euro în ianuarie 2024
Bulgaria renunță la ținta sa de a adopta euro din ianuarie 2024, deoarece nu îndeplinește anumite criterii, dar va încerca […]
Bulgaria renunță la ținta sa de a adopta euro din ianuarie 2024, deoarece nu îndeplinește anumite criterii, dar va încerca […]
Dobânda-cheie este în prezent de 7%, iar rata anuală a inflaţiei ar urma să scadă la finalul lui 2023 la
Pe segmentul RCA Euroins conduce piaţa în continuare, urmat de Groupama şi Allianz-Ţiriac ♦ Pe zona asigurărilor generale volumul subscrierilor a ajuns
OMV Petrom a anunţat joi că în 2022 a plătit către statul român impozite, taxe şi contribuţii de peste 19
ROBOR a avut fluctuații uriașe în 2022 Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor
Profiturile realizate anul trecut de industria mondială de petrol şi gaze au crescut până la aproximativ 4.000 de miliarde de
Ford va reduce cu 3.800 numărul angajaților din Europa, tăierile urmând să fie făcute mai ales în domeniul administrativ și la
România trebuie să îndeplinească reformele la care s-a angajat în cadrul PNRR pentru pensiile speciale ca să primească banii de
Fondurile deschise de investiţii de pe piaţa locală au încheiat anul trecut cu un număr de 461.530 de investitori, în
Inflaţia din Statele Unite a fost peste aşteptările analiştilor în luna ianuarie, de 0,5% faţă de luna precedentă, americanii fiind
Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a înregistrat o creştere zero în trimestrul patru din 2022, comparativ cu precedentele trei
România a încheiat 2022 cu [un deficit bugetar de] 5,68% din PIB, sub estimări, inclusiv sub cea de la ultima