Violenţele au continuat, miercuri seară, în toată Franţa, în special în regiunea pariziană, unde Nahel, un adolescent de 17 ani, a fost ucis de un poliţist după ce a refuzat să se supună unui control rutier, notează sursa.
Situaţia a început să devină tensionată după ora 23.00 la Nanterre, la aproximativ 15 km vest de Paris, în departamentul Hauts-de-Seine, unde adolescentul a fost împuşcat mortal marţi.
Mai multe maşini şi coşuri de gunoi au fost incendiate şi bariere au fost amplasate pe şosea, potrivit jurnaliştilor AFP aflaţi la faţa locului. Cuvintele „Justiţie pentru Nahel” şi „Poliţia ucide” au fost inscripţionate cu spray pe faţada unei clădiri.
Confruntările cu poliţia au avut loc noaptea într-un cartier din oraş, care fusese deja scena unor confruntări între locuitori şi poliţie în ziua precedentă. Au fost trase gaze lacrimogene după ce oamenii au început să arunce cu pavele.
În acelaşi departament, Clamart, un tramvai a fost incendiat, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.
În jur de douăzeci de comune din Seine-Saint-Denis, un departament situat la nord-est de Paris, au înregistrat incidente, a declarat o sursă din cadrul poliţiei, potrivit căreia grupuri de mai puţin de o sută de persoane au protestat la faţa locului de fiecare dată.
Zeci de arestări
Prefectura a anunțat 77 de arestări cu puţin timp înainte de ora 02.00.
În Essonne, la sud de capitală, un grup de persoane a dat foc unui autobuz golit de pasageri în jurul orei 21.00 (19.00 GMT), au declarat surse din cadrul poliţiei.
Ciocniri au izbucnit, de asemenea, într-un cartier aglomerat din Toulouse (sud-vest). Un fum negru şi gros se vedea în zonă, în principal din cauza unei furgonete în flăcări, a observat un jurnalist AFP.
Tensiuni au fost semnalate şi în alte regiuni din ţară, cum ar fi Lyon (est), unde poliţia a fost ţinta unor tiruri de cocktailuri incendiare.
În unele cazuri, cum ar fi Saint-Etienne (est), Lille (nord) şi Rennes (nord-vest), incidentele au avut loc în marja unor mitinguri de susţinere a unei mişcări ecologiste dizolvate recent de guvern.
Furie în Franța
Moartea lui Nahel a stârnit o puternică emoţie în Franţa, de la şeful statului, Emmanuel Macron, la căpitanul echipei de fotbal a Franţei, Kylian Mbappé.
Parlamentarii şi membrii guvernului au ţinut un minut de reculegere în Adunarea Naţională, în semn de omagiu pentru adolescent.
Surse din cadrul poliţiei au afirmat iniţial că un poliţist ar fi tras atunci când un vehicul a intrat marţi în doi motociclişti ai poliţiei.
Însă, potrivit unei înregistrări video postate pe reţelele de socializare şi autentificate de AFP, unul dintre cei doi poliţişti îl ţinea pe şofer sub ameninţarea armei şi a tras de aproape când maşina a repornit. Se pot auzi cuvintele „vei fi împuşcat în cap”, dar nu este posibil să se identifice cine le-a rostit.
Împușcat în piept
Nahel M. a fost împuşcat în piept şi a murit la scurt timp după aceea.
„Imaginile şocante (…) arată o intervenţie care, în mod clar, nu respectă regulile forţelor noastre de ordine”, a declarat premierul Elisabeth Borne, în timp ce preşedintele Macron a denunţat un act “inexplicabil” şi “impardonabil”.
Principalele sindicate din poliţie au condamnat declaraţiile executivului, subliniind „prezumţia de nevinovăţie”.
Ministrul de interne, Gérald Darmanin, a anunţat că 2.000 de membri ai forţelor de ordine vor fi mobilizaţi în această seară la Paris şi în suburbii, cu 800 mai mulţi decât în noaptea precedentă.
Marș pașnic în fața prefecturii
Mama lui Nahel a făcut apel la un marş paşnic, joi, în faţa prefecturii din Hauts-de-Seine.
Acest caz a relansat polemica privind acţiunile forţelor de ordine în Franţa, unde un număr record de 13 decese a fost înregistrat în 2022 după refuzuri de a se supune în timpul controalelor rutiere.
„Mi-e dor de Franţa mea. O situaţie inacceptabilă”, a scris pe Twitter starul echipei Paris-Saint-Germain (PSG), Kylian Mbappé.
„Fie ca o justiţie demnă de acest nume să onoreze memoria acestui copil”, a scris şi actorul Omar Sy pe Twitter.
Polițistul, arestat preventiv
Ofiţerul de poliţie în vârstă de 38 de ani suspectat de împuşcarea mortală este interogat de Inspectoratul Naţional de Poliţie în cadrul unei anchete pentru omucidere voluntară.
Arestul său preventiv a fost prelungit, a anunţat miercuri parchetul din Nanterre.
Tragedia a provocat, de asemenea, numeroase reacţii din partea politicienilor.
„Ajunge! Aceste crime implică autoritatea statului! Această forţă de poliţie trebuie să fie refondată în întregime, ucigaşii săi pedepsiţi”, a scris pe Twitter liderul partidului La France insoumise (stânga radicală) Jean-Luc Mélenchon.
Reprezentanţii formaţiunii de extremă-dreapta Rassemblement National, Jordan Bardella şi Sébastien Chenu, au calificat-o drept o „tragedie” şi au cerut „timp pentru anchetă” şi respectarea „prezumţiei de nevinovăţie”. (news.ro)