Sari la conținut

Cel puțin 8.565 de migranți au murit în 2023 a declarat ONU

Organizația Internațională pentru Migrație (IOM) a precizat că numărul de migranți care au murit în 2023 l-a depășit pe cel al persoanelor decedate și date dispărute în 2016, când a fost înregistrat anteriorul bilanț record. În urmă cu 8 ani 8.084 de migranți și-au pierdut viața, potrivit sursei.

Bilanțul deceselor de anul trecut a fost de asemenea cu 20% mai mare față de cel din 2022.

„Aceste cifre îngrozitoare culese de Proiectul Migranților Dispăruți ne amintesc de asemenea că trebuie să ne reluăm angajamentul față de acțiuni mai largi care să asigure migrația sigură pentru toți, astfel încât peste 10 ani oamenii să nu își riște viețile în căutarea uneia mai bune”, a declarat Ugochi Daniels, directorul general adjunct al IOM.

Proiectul Migranților Dispăruți este o inițiativă a IOM care înregistrează începând cu 2014 decese și disparițiile migranților în timpul tentativelor lor de a ajunge în alte țări. Acesta a constatat că anul trecut Mediterana a fost cea mai mortală rută de migrație, cu 3.129 de decese și dispariții.

Potrivit IOM, în 2022 cea mai periculoasă rută de migrație a fost cea de la granița dintre Mexic și Statele Unite.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!