Sari la conținut

Cum au ajuns principalii candidați la alegerile din Deveselu să-și schimbe între ei partidele, PSD și PNL. Primarul: „Dacă jucaţi la Real Madrid şi vă dă clubul afară, nu vă duceţi la Barcelona?”

„Nu se mai ţine cont de nimic, de respect, de bun simţ, de principii”, spune primarul comunei Deveselu, Nicolae Dobre, într-un dialog cu HotNews.ro, încercând să explice de ce trece de la PSD la PNL și va încerca să obţină un nou mandat din partea liberalilor. Contracandidatul său, fost liberal, acum la PSD, are și el o explicaţie: „Şi-n America se întâmplă aşa. Asta-nseamnă democraţie!”.

Cu mai puţin de trei luni înainte de alegerile locale, perioada de mercato politic reorganizează listele cu candidaţi ale celor două partide care formează coaliţia de la guvernare. Numai în primele două săptămâni din luna martie, organizaţiile judeţene au anunţat mai multe transferuri:

  • Zece primari aleşi pe listele PNL Buzău au sărit în barca PSD.
  • Doi primari PNL din Prahova au trecut la PSD.
  • Doi primari şi doi viceprimari din Argeş au trecut de la PSD la PNL.
  • Primarul din Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, a plecat din PNL şi va candida din partea PSD.
  • Primarul din Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, fost PNL, va fi candidatul PSD.
  • PSD Bihor a racolat primarul liberal din comuna Tinca.

Am vrut să vedem cum explică politicienii decizia de a alege sprijinul altui partid pentru a câştiga votul cetăţenilor.

Comuna Deveselu, judeţul Olt. Localitatea care reprezintă unul dintre cele mai importante puncte strategice în apărarea Europei se confruntă cu un adevărat război politic în plan intern. După ce la alegerile locale din 2020 sătenii s-au văzut în situaţia de a vota o persoană care decedase, răpusă de COVID, cu doar câteva zile înainte de organizarea scrutinului, alegerile din acest an tulbură şi mai mult liniştea în localitatea care găzduieşte scutul NATO anti-rachetă.

Nicolae Dobre, actualul primar ales din partea PSD, susţine că partidul ar fi profitat de faptul că el se află în concediu şi i-a retras sprijinul politic. „Au aşteptat să plec şi a doua zi s-au convocat”, reclamă edilul. În locul său, social-democraţii au ales să-l susţină pe fostul candidat PNL Marius Aliman, cel pe care Nicolae Dobre l-a învins, la alegerile trecute, cu o diferenţă de 109 voturi (926 la 816).

Nicolae Dobre este unchiul lui Marius Aliman, numai că legăturile de familie s-au degradat de când primul a obţinut fotoliul de primar la Deveselu. „Niciodată nu a venit la mine să discute” sau „i-am întins mâna şi s-a întors cu spatele” – aşa îşi descriu cei doi relaţia.

Marius Aliman este şi fiul fostului primar din Deveselu, răposatul Ion Aliman. După moartea tatălui său, PNL Olt a decis să-l trimită chiar pe el în postura de candidat la alegerile organizate din nou în comună. PSD l-a aruncat în luptă pe Nicolae Dobre, cel care din 2016 ocupa postul de viceprimar. Dobre este și vărul primar al fostului primar Ion Aliman.

La alegerile din 9 iunie 2024, cei doi vor fi din nou contracandidaţi. Doar că Nicolae Dobre va fi susţinut de PNL, iar Marius Aliman – de PSD. HotNews.ro a vorbit cu amândoi pentru a vederea cum îşi explică această situaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!