Sari la conținut

Destin sau întâmplare? Un cuplu care practica „pescuitul cu magnetul” a descoperit un seif ce conținea 100.000 de dolari

Un cuplu din New York care practica „pescuitul cu magnetul” într-un lac a avut parte de o surpriză imensă atunci când au scos din apă un seif plin cu bancnote în valoare totală de 100.000 de dolari. Cunoscuți pe rețelele de socializare pentru pasiunea lor pentru acest hobby în căile navigabile locale, James Kane și Barbie Agostini au aruncat un cablu cu un magnet puternic atașat în lacul din parcul Flushing Meadows-Corona din cartierul Queens, pe 31 mai, conform sursei.

Cuplul a reușit să deschidă seiful și să găsească cei aproximativ 100.000 de dolari. Cu toate acestea, bancnotele erau deja deteriorate de apă.

„Am văzut suma și am fost uluit: ‘Asta nu poate fi real!’ L-am scos afară și era plin cu grămezi mari de sute de dolari. Banii sunt complet uzi, în mare parte distruși”, a spus Agostini. „Nu era nicio formă de identificare în seif, nicio modalitate de a găsi persoana originală”, a adăugat ea.

Pescuitul cu magneți presupune legarea unui magnet puternic la capătul unei sfori, care este apoi aruncată în apă, în speranța că va agăța obiecte de metal. Niciunul dintre cei doi nu se aștepta să găsească un seif la capătul sforii. Mai uluitor a fost faptul că seiful era plin cu bani, conform sursei citate.

Cuplul a contactat poliția în legătură cu descoperirea lor. Polițiștii le-au explicat că banii din seif nu sunt legați de nicio infracțiune, dar că va fi imposibil de identificat proprietarul lor de drept.

Astfel, cuplului li s-a permis să păstreze tot ce au găsit în lac. Aceștia au declarat că nu au mai întâlnit niciodată ceva similar. În trecut, printre alte descoperiri ale lor s-au numărat puști vechi, grenade din Al Doilea Război Mondial, o motocicletă, monede străine și bijuterii.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!