Preşedinta Elveţiei, Viola Amherd, a anunţat miercuri că peste 50 de ţări au confirmat participarea la summitul programat să aibă loc la mijlocul lunii iunie, organizat cu speranţa de a deschide calea către un proces de pace în Ucraina, scrie sursa.
Între invitaţiile trimise se numără peste 160 de delegaţii. Viola Amherd a subliniat că Elveţia vizează o participare cât mai largă la acest eveniment, însă China nu a confirmat încă prezenţa. Printre ţările care şi-au anunţat participarea se află state din America de Sud, Africa şi Orientul Mijlociu, iar aproximativ jumătate dintre acestea sunt din Europa.
Preşedinta elveţiană a menţionat că lista participanţilor ar putea suferi modificări până în ultimul moment. Rusia nu a fost invitată la conferinţă și a declarat că nu ar participa nici măcar dacă ar fi invitată, considerând că Elveţia și-a pierdut statutul de ţară neutră în urma implicării în sancţiunile occidentale împotriva Moscovei. Din acest motiv, Rusia estimează că o conferinţă la care nu este prezentă nu are sens și ar fi organizată în zadar.