Sari la conținut

Erdogan susține aderarea Ucrainei la NATO: Ce a discutat cu Zelenski la Istanbul

Ucraina „merită să adere la NATO”, a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, după o întâlnire la Istanbul cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Potrivit liderului de la Kiev, amândoi au discutat despre diverse proiecte comune pe care le pot implementa pentru a consolida statele și a asigura mai multă securitate, mai multe locuri de muncă și mai multă creștere, transmite sursa.

Este vorba despre cooperarea în complexul militar-industrial, dezvoltarea tehnologiilor, fabricarea dronelor și a altor industrii strategice. Au fost semnate și acorduri relevante. 

„L-am invitat pe Turcia să se alăture lucrărilor la scară largă pentru reconstrucția Ucrainei, reconstrucția și transformarea acesteia. Sunt recunoscător Turciei pentru sprijinul său constant în privința integrității teritoriale și suveranității Ucrainei. Sunt convins că, împreună, putem face și mai mult, salvând vieți și protejând stabilitatea”, a declarat Volodimir Zelenski.

Kievul vrea să adere la Alianţa Nord-Atlantică, dar Statele Unite au avertizat că Ucraina „nu se va alătura NATO” la finalul summitului Alianţei prevăzut pe 11-12 iulie, la Vilnius. 

Şeful statului turc, care a anunţat vizita preşedintelui rus, Vladimir Putin, „luna viitoare”, a fost de părere, pe de altă parte, că Rusia şi Ucraina „ar trebui să revină la negocierile de pace”. 

Erdogan, care a luat cuvântul alături de preşedintele Zelenski, şi-a exprimat, de asemenea, dorinţa ca acordul privind exportul de cereale ucrainene, încheiat în iulie 2022 sub egida Naţiunilor Unite şi Turciei, să fie prelungit. „Sperăm că acordul va fi prelungit”, a spus Erdogan, în timp ce Rusia a declarat că nu vede niciun motiv să-l prelungească la expirarea sa pe 17 iulie. 

Liderii NATO se vor reuni într-un summit la Vilnius pe 11 și 12 iulie, unde vor lua decizii cruciale pentru Alianță. Pe agenda întrunirii se regăsesc noile planuri de apărare în situația unui atac al Rusiei, aderarea Suediei la NATO, o eventuală invitație lansată Ucrainei pentru aderare, creșterea capacității de producție militară a statelor membre, dar și noi garanții de securitate pentru Kiev.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!