Sari la conținut

Fostul CEO al OpenAI, Sam Altman, discută despre o posibilă revenire la conducerea companiei care a creat ChatGPT

Sam Altman, CEO-ul OpenAI tocmai demis din funcţie, discută despre o posibilă revenire la conducerea companiei din spatele ChatGPT, chiar dacă ia în considerare şi lansarea unei noi firme de inteligenţă artificială (AI), a declarat sâmbătă o persoană informată pe această temă, citată de agenția Reuters, informează News.ro.

La o zi după ce consiliul de administraţie l-a concediat într-o mişcare surpriză care a zguduit lumea tehnologiei, Sam Altman vorbea cu directorii OpenAI despre îmbunătăţirea structurii de guvernare a companiei, în timp ce discuta cu unii cercetători de bază ai OpenAI şi alţii apropiaţi ai săi despre cum ar putea înfiinţa o nouă companie de AI, a spus persoana citată de Reuters.

Posibilităţile de revenire pentru Altman, văzut de mulţi ca imaginea AI generative, sunt în desfăşurare, a spus sursa, care a cerut să nu fie numită deoarece nu era autorizată să vorbească în numele părţilor implicate.

OpenAI şi Altman nu au răspuns la solicitările de comentarii, precizează Reuters.

Investitorii din OpenAI, inclusiv cel mai mare susţinător al său, Microsoft, discută despre „controlul daunelor”, inclusiv eventual cojnvingerea consiliului pentru a-l restabili pe Sam Altman în funcţia de CEO, temându-se de un exod în masă de talente fără el, au spus alte surse.

Khosla Ventures, un susţinător timpuriu al OpenAI, îl doreşte pe Altman înapoi la OpenAI, dar „îl va sprijini în orice ar face în continuare”, a postat sâmbătă fondatorul fondului, Vinod Khosla, pe X.

Microsoft a refuzat să comenteze. Se pare că deţine 49% din companie, în timp ce alţi investitori şi angajaţi controlează 49%, 2% fiind deţinute de entitatea mamă non-profit a OpenAI.

Emoţiile au crescut sâmbătă, când actualii şi foştii angajaţi au fost furioşi de concedierea lui Altman şi îngrijoraţi de modul în care o viitoare vânzare de acţiuni de 86 de miliarde de dolari ar putea fi afectată de răsturnările bruşte ale managementului.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!