Sari la conținut

Interviul în care Macron îl critică pe Putin, difuzat într-o secție de votare din Moscova

Fragmente dintr-un interviu televizat al preşedintelui francez Emmanuel Macron, în care a catalogat Rusia drept „adversară”, erau difuzate vineri, într-o secţie de votare din Moscova, în cadrul alegerilor prezidenţiale ruse, care se desfăşoară până duminică, în urma cărora Vladimir Putin urmează să rămână încă şase ani la Kremlin, relatează BFMTV, potrivit News.ro. Imaginile cu Macron au fost surprinse de Reuters, scrie sursa.

Emmanuel Macron a catalogat, joi seara, în acest interviu acordat posturilor TF1 şi France2, Rusia drept „adversară” şi nu „inamică” şi şi-a reiterat sprijinul faţă de Ucraina. Însă „noi nu suntem în război cu Rusia”, a precizat el.

El a apreciat că omologul său rus este „prins într-o derivă personală, represivă şi autoritaristă în ţara sa”.

Vladimir Putin, care candidează la al cincilea mandat, a declarat că este pregătit să folosească arma nucleară, în cazul unui atac, într-un interviu acordat miercuri agenţiei ruse de presă RIA Novosti şi televiziunii publice ruse Rossiya 1.

Imaginile din interviul şefului statului francez sunt difuzate în timp ce ruşi sunt prezenţi în secţia de votare pentru a vota.

„Nu este deloc un lucru inofensiv. Nu e ca şi cum şeful secţiei ar fi spus «ia să pornesc televizorul să mai treacă timpul». Nu, în realitate este aproape un afiş electoral. Aveţi faţa lui Emmanuel Macron care este «inamicul» Rusiei lui Putin”, a analizat un editorialist politic internţaional al BFMTV, Patrick Sauce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!