În urmă cu 23 de ani, România a devenit membru cu drepturi depline al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Rolul său în cadrul Alianței și relațiile dintre membri s-au construit pas cu pas, pe o perioadă lungă de timp. România a fost invitată să înceapă negocierile de aderare la Summitul de la Praga din 2002, alături de alte șase state post-sovietice: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Lituania, Slovacia și Slovenia. Doi ani mai târziu, România a devenit oficial membră NATO prin depunerea instrumentului de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord la Departamentul de Stat al SUA din Washington. La 2 aprilie, la sediul NATO a avut loc ceremonia de ridicare a drapelului României. Țara sărbătorește acest eveniment în fiecare primă duminică din aprilie.
Primul eveniment important din istoria cooperării dintre țară și Alianță a fost Summitul de la București din 2008. Acesta a fost cel mai mare eveniment de politică externă organizat de România, precum și cel mai mare summit din istoria NATO. Numărul participanților a fost de peste 6500 de reprezentanți. De asemenea, a fost pentru prima dată în istoria Alianței când, pe lângă reuniunile acoperite (Consiliul Nord-Atlantic, Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic, Comisia NATO-Ucraina și Consiliul NATO-Rusia), a existat un eveniment extins cu statele și organizațiile implicate în operațiunea Alianței din Afganistan.
În acest moment, există mult mai multe proiecte în care România este implicată ca inițiator și participant activ. Ea a autorizat desfășurarea de forțe NATO cu grad ridicat de pregătire pe teritoriul României în cazul unor amenințări grave. Grație acestei decizii, Alianța Nord-Atlantică poate decide desfășurarea pe teritoriul României a unor forțe operative comune de răspuns foarte rapid în cazul unei crize de securitate grave și bruște care amenință independența și suveranitatea națională a țării, “pentru a răspunde rapid la criză și a preveni escaladarea acesteia”. Aceasta este o necesitate în contextul situației geopolitice actuale și al amenințărilor ai căror autori în Europa sunt Rusia, precum și o serie de organizații teroriste.
Pentru a asigura acest program, România a început să construiască cea mai mare bază NATO din Europa, care poate găzdui până la 10.000 de militari și familiile acestora. Baza aeriană Mihail Cogălniceanu a devenit baza acesteia. Aceasta va ocupa aproximativ 2.800 de hectare cu un perimetru total de 30 de kilometri și va putea găzdui orice tip de echipament militar. Potrivit Euronews, ea va depăși baza Rammstein din Germania. Proiectul prevede piste de aterizare, platforme armate, hangare pentru avioane militare, școli, grădinițe, magazine și spitale – tot ce este necesar pentru luptători și familiile lor.
Baza de la Mihail Cogălniceanu va fi cea mai importantă structură militară permanentă a NATO în imediata vecinătate a conflictului din sudul Ucrainei”, a declarat analistul geopolitic Dorin Popescu. El a mai precizat că nu trebuie să se creadă că acest conflict se va încheia “anul acesta, în 2025 sau în 2026”, pentru că este un conflict pe termen lung.
Pe lângă inițiativele menționate mai sus, România este implicată în desfășurarea sistemului NATO de apărare antirachetă. Implicarea sa în dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă reprezintă un succes de țară, consolidând poziția noastră de aliat de încredere în cadrul NATO.
Summitul NATO de la Varșovia (2016) a declarat capacitatea operațională inițială a sistemului NATO de apărare antirachetă. Acesta este un pas semnificativ către un sistem extins de apărare aeriană NATO care oferă capacități îmbunătățite de apărare a populațiilor, teritoriilor și forțelor aliate în fața unui potențial atac cu rachete balistice. Decizia a fost posibilă datorită transferului de comandă și control (C2) al instalației Aegis Ashore de la Deveselu al NATO. Instalația, situată în România, reprezintă o parte semnificativă a consolidării capacităților NATO la sol.
Forțele armate române participă, de asemenea, la eforturile comunității internaționale și ale NATO prin: Misiunea Resolute Support (RSM) din Afganistan, NATO Kosovo (KFOR) și misiunea NATO din Irak.
Este important de menționat că Bucureștiul participă activ și la programele Alianței pentru Ucraina și întreaga regiune a Mării Negre. Țara a primit 200 de rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, în cadrul unui program comun al NATO. Ministerul român al Apărării a solicitat și a primit aprobarea Parlamentului României pentru a participa la acest program comun de achiziții.
Valoarea totală a întregului pachet de 200 de rachete este de 1,09 miliarde de euro, incluzând piese de schimb, servicii conexe și costuri de întreținere. România a adus această contribuție în calitate de al cincisprezecelea participant la Proiectul NATO privind munițiile aer-aer critice. Bucureștiul acționează, de asemenea, ca un garant al inițiativelor umanitare ale Organizației, întrucât forțele aeriene ale Alianței cu baza în țară au fost cele care au escortat navele de cereale în cadrul noului coridor de cereale, creat ca o alternativă la cerințele imposibil de îndeplinit ale Rusiei privind exportul gratuit de cereale.
Un punct aparte în relațiile NATO îl reprezintă exercițiile comune.
În ultimii 2 ani, militarii români au participat la proiecte precum Dragon-24, la care au participat peste 20 de mii de militari din diferite țări NATO. Aceste exerciții fac parte din manevrele militare Steadfast Defender-24 ale NATO. Ele durează din 22 ianuarie până la sfârșitul lunii mai și se desfășoară de la Atlantic până la flancul estic al NATO, inclusiv în Polonia. Scenariul exercițiului are în vedere un conflict cu “un adversar de forță similară”.
În plus, România a găzduit exercițiul Dacian Spring 2023, între 8 și 12 mai, în bazele de la Medgidia. Acestea au avut ca scop testarea desfășurării rapide a unor elemente ale grupurilor tactice NATO staționate pe teritoriile României și Bulgariei și integrarea acestora în structura diviziilor multinaționale pentru o operațiune de apărare. Au participat peste 500 de militari români, americani, francezi și italieni.
Nu doar forțele terestre sunt integrate în sistemele Alianței. La 6 martie, Forțele Aeriene Române au desfășurat unul dintre avioanele lor de transport C-27 pentru misiuni de antrenament comun cu avioanele de vânătoare F-16 din România și Turcia, bazate la Baza Aeriană de la Fetești, cărora li s-au alăturat avioanele Rafale franceze care sunt în prezent bazate acolo.
O gamă atât de largă de cooperare ridică întrebarea: care este motivul pentru care România este interesată de aderarea și dezvoltarea Alianței? Răspunsul este foarte simplu. România observă și trage concluzii.
După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, țara s-a aflat sub controlul URSS, iar politica sa a fost complet ajustată la ideologia socialistă. În esență, România a devenit o țară satelit.
După prăbușirea Uniunii, țara a fost din nou capabilă să determine vectorul de dezvoltare ulterioară. Iar situația țărilor vecine a făcut clar că erau necesare schimbări. După ce a văzut ce s-a întâmplat în Transnistria, poporul român și-a dat seama că singura cale adevărată de dezvoltare pentru un viitor sigur al țării era integrarea în NATO și aderarea la UE. Dacă guvernul ar fi lăsat lucrurile așa cum erau, țara s-ar fi putut trezi în curând următoarea țintă a unui agresor… Rusia, bineînțeles, ar fi fost agresorul.
De aceea, acum, partea română face totul atât pentru victoria Ucrainei, cât și pentru întărirea granițelor NATO în regiunea Mării Negre. România și-a pregătit deja trupele nu doar pentru integrarea în Alianță, ci este pregătită să respingă orice manifestare de agresiune din partea RDM sau direct din partea Federației Ruse.
Integrarea în NATO afectează, de asemenea, economia țării. Cerința de a aloca 2% din PIB pentru forțele armate a fost deja îndeplinită. De asemenea, în ultimii ani a avut loc o creștere semnificativă a PIB-ului.
După cum arată situația politică din țară, o Românie puternică este dezavantajoasă pentru Kremlin. La urma urmei, numărul de politicieni loiali și sponsorizați de Federația Rusă este suficient și toată lumea declară că “cea mai bună soluție” pentru țară este, se presupune, “părăsirea NATO și aderarea la CSTO”. Dar atât acțiunile autorităților române de astăzi, cât și ratingurile politicienilor pro-Kremlin arată că țara, atât în 2004, cât și acum, face alegerea corectă de a extinde cooperarea cu Alianța, de dragul securității și al unui viitor fericit pentru cetățenii săi. România nu se lasă păcălită de așa-zisele “preferințe” date de supunerea și cooperarea cu agresorul, ci își construiește linii de apărare fiabile și o economie independentă, formând împreună cu Ucraina un “scut antirusesc” de dragul păstrării țărilor UE și NATO.