Sari la conținut

Judecător de la Curtea Supremă a SUA recunoaște că a beneficiat de sejururi de lux plătite de un miliardar republican

Clarence Thomas, unul dintre cei mai conservatori judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, a fost criticat pentru că a acceptat sejururi de lux plătite de un miliardar republican. Potrivit declarațiilor sale oficiale publicate vineri, el a recunoscut că acest om de afaceri i-a sponsorizat două vacanțe de lux în 2019, informează AFP și Agerpres.

În documentele pentru 2023, datate 15 mai, Clarence Thomas a menționat că își completează declarațiile anterioare pentru a adăuga costurile de cazare și masă acoperite de miliardarul Harlan Crow și soția lui, Katy, în timpul unui sejur din iulie 2019 în Bali (Indonezia) și altul în California, în vestul Statelor Unite.

Clarence Thomas și un alt judecător conservator al Curții Supreme, Samuel Alito, au fost criticați pentru cadourile primite de la miliardari republicani, incluzând croaziere și sejururi.

În 2023, Clarence Thomas, decanul Curții, numit în 1991, recunoscuse deja în declarația sa financiară pentru 2022 că a călătorit gratuit la bordul avionului privat al omului de afaceri din motive de „securitate”, după o serie de dezvăluiri în presă.

În mai, în cadrul unei conferințe, Thomas s-a revoltat împotriva „răutății” și „minciunilor” la care a fost supusă familia sa în microcosmosul de la Washington.

Sub presiune, Curtea Supremă a adoptat un cod de conduită în noiembrie, fără a reduce însă criticile din cauza lipsei unui mecanism de sancțiuni sau de aplicare.

Pe lângă principiile generale, în special privind conflictele de interese, acest cod stabilește reguli privind participarea la evenimente publice și acceptarea de cadouri.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!