În 19 din cele 40 de comune din județul Covasna s-au înscris în cursa electorală doar câte un singur candidat pentru funcția de primar, conform Agerpres.
Cu excepția comunei Dobârlău, unde actualul primar Bogdan Barbu candidează pe lista PSD, și comunei Estelnic, unde singura candidatură este cea a independentului Salamon Balasz, în toate celelalte localități sunt candidați UDMR, iar majoritatea au mai avut cel puțin un mandat.
Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Covasna s-au înscris șapte persoane: Gabriella Mike (PSD), Stelian-Olimpiu Floroian (PNL), Marius-Cătălin Popa (USR), Dumitru Pogoran (AUR), Fazakas Peter (Alianța Maghiară din Transilvania), Nagy Gabor-Levente (Forța Civică Maghiară) și Tamas Sandor (UDMR), care candidează pentru cel de-al cincilea mandat.
În cursa pentru Primăria municipiului Sfântu Gheorghe sunt șase candidați: Gavril Boitiş (AUR), Dulanyi-Balogh Szilard (USR), Petru Oltean (PSD), Kolcza Istvan (Alianța Maghiară din Transilvania), Eross Bulcsu (Forța Civică Maghiară) și actualul primar Antal Arpad (UDMR), intrat în cursă pentru al cincilea mandat.
Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, candidează pentru un nou mandat pe lista UDMR, iar contracandidații săi sunt Lukacs Laszlo (Forța Civică Maghiară) și Imre Csaba, independent.
Tot trei candidați s-au înscris și în cursa pentru Primăria orașului-stațiune Covasna, și anume actualul primar Gyero Joszef (UDMR), Ion Deaconu (PNL) și Gheorghe Tabalai (USR).
Candidații pentru Primăria orașului Baraolt sunt Benedek-Huszar Janos, care candidează pe lista UDMR pentru un nou mandat, și Derzsi-Raduly Kazmer, care participă la alegeri ca independent.
Pentru Primăria orașului Întorsura Buzăului candidează actualul primar Raul Urdă (USR), Gheorghe Boricean (AUR), Marcel-Adrian Murea (PSD), Băncilă Leca (Partidul Mișcarea România Suverană) și Claudiu-Severian Morar, ca independent.
În județul Covasna au fost amenajate 214 secții de votare, dintre care 50 în municipiul Sfântu Gheorghe.