Sari la conținut

NATO nu a reușit să adopte primele planuri de după Războiul Rece de apărare în fața Rusiei

Miniștrii apărării din statele membre ale NATO nu au reușit vineri, 16 iunie, să ajungă la un acord asupra noilor planuri privind modul în care alianța ar răspunde unui atac din partea Rusiei, iar un diplomat a acuzat Turcia că le-a blocat, scrie Reuters și sursa.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că miniștrii au analizat planurile – primele de la sfârșitul Războiului Rece și impulsionate de invazia Rusiei în Ucraina – în cadrul unei reuniuni de două zile la Bruxelles și că se apropie de un acord asupra lor. 

Însă un diplomat, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a precizat că Turcia a blocat aprobarea din cauza termenilor folosiți pentru locațiile geografice, inclusiv în ceea ce privește Ciprul. Există încă o oportunitate de a găsi o soluție înainte de summitul NATO, care se va desfășura la mijlocul lunii iulie la Vilnius, a adăugat diplomatul citat de Reuters.

Misiunea diplomatică a Turciei la NATO a precizat că ar fi greșit să comenteze un document secret al NATO, adăugând doar că „procesul obișnuit de consultări și evaluare între aliați continuă”. 

Așa-numitele planuri regionale cuprind mii de pagini de planuri militare secrete care vor detalia modul în care alianța va răspunde în cazul unui atac declanșat de forțele ruse. Întocmirea documentelor semnalează o schimbare fundamentală. 

Timp de decenii, NATO nu a considerat că este nevoie de planuri de apărare pe scară largă, deoarece a purtat războaie mai mici în Afganistan și Irak și a avut certitudinea că Rusia post-sovietică nu mai reprezintă o amenințare existențială, scrie sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!