Exercițiul militar “Steadfast Defender” al NATO, care este fără precedent din punct de vedere al dimensiunii și al numărului de trupe și echipamente implicate, continuă în prima jumătate a anului 2024.
Pentru prima dată de la prăbușirea Uniunii Sovietice, forțele armate ale țărilor NATO încearcă să desfășoare exerciții militare reale, nu pe hârtie, la scară largă, în apropierea granițelor unui potențial inamic, în timp ce Rusia, împotmolită în războiul împotriva Ucrainei, este incapabilă să răspundă în mod adecvat.
Programul Steadfast Defender-24 a început la sfârșitul lunii ianuarie și va continua până la sfârșitul lunii mai. În prezent, acesta implică aproximativ 90.000 de soldați din toate cele 32 de țări ale Alianței.
Principalul scop al exercițiului este evident – este destinat să prevină o posibilă amenințare din partea Rusiei și ar trebui să fie o demonstrație a unității, forței și determinării Alianței.
Exercițiul ia în considerare diferite scenarii de răspuns la un posibil atac rusesc. Prima parte implică deplasarea de trupe din America de Nord (Statele Unite și Canada) peste Atlantic către Europa. Această fază include exerciții navale cu elemente de debarcare în Atlanticul de Nord și în mările arctice. A doua fază constă în exerciții cu diferite tipuri de trupe în întreaga Europă, din Norvegia, în nord, până în România, în sudul Europei. Pentru prima dată, exercițiile NATO includ trupe ale noilor membri ai Alianței, Finlanda și Suedia.
Nordic Response-24, care anterior se desfășura anual sub denumirea convențională de Cold Response, are loc în nord în cadrul exercițiului. Cu toate acestea, din cauza extinderii NATO – domeniul de aplicare a fost extins la întreaga Scandinavie. În Polonia, unde se așteaptă atacuri rusești prin Belarus, exercițiul Dragon-24 a avut loc ca parte a Steadfast Defender-24, dar a avut un caracter mai defensiv și a fost un “test de pregătire” a armatei poloneze pentru a răspunde la “o potențială criză armată multidimensională, contribuind la capacitățile de descurajare și apărare ale Alianței”. Un element-cheie al manevrelor a fost trecerea trupelor peste râul Vistula și deplasarea forței de reacție rapidă a Alianței.
Care este reacția Federației Ruse la un astfel de exercițiu de amploare al Alianței? Este evident că, în acest moment, Kremlinul nu poate oferi un răspuns echivalent prin organizarea unor exerciții “neplanificate” în apropierea granițelor Poloniei sau Finlandei. Motivul este simplu și evident: o parte din unitățile militare de luptă ale Rusiei se află în zona de război din Ucraina. Prin urmare, întregul “răspuns” rusesc se reduce la un alt val de propagandă, iar sarcina de a răspunde la presupusa “amenințare” din partea Poloniei a fost transferată pe umerii regimului Lukașenko.
Ministerul rus de Externe a declarat, în legătură cu aceste exerciții, că pregătirea lor a avut loc într-o atmosferă de presupusă “psihoză militară” și că amploarea manevrelor arată, în opinia Moscovei, că Alianța Nord-Atlantică a pornit pe un curs spre o “întoarcere definitivă și irevocabilă la schemele Războiului Rece”.
Se presupune că “disponibilitatea de a răspunde la exercițiile NATO”, care se manifestă doar sub aspect informațional, a fost demonstrată mai activ de regimul lui Lukașenka. La sfârșitul lunii februarie, autoproclamatul “președinte” al țării a declarat că americanii “pregătesc provocări în Polonia pentru a trage la răspundere Minskul și Moscova pentru ele”. Ulterior, Ministerul Apărării din Belarus a subliniat că, sub acoperirea exercițiilor NATO, ar fi fost create niște “grupuri de atac” în apropierea granițelor Belarusului, ceea ce ar necesita o “reacție vigilentă” din partea Minskului. În consecință, armata belarusă a pus în stare de alertă anumite unități militare și le-a mutat la granițele cu Lituania și Polonia, inclusiv pe teritoriul Istrului Suva, considerat cel mai vulnerabil loc pentru securitatea NATO în această parte a Europei.
Dar merită remarcat faptul că Rusia încearcă în continuare să saboteze exercițiile menționate mai sus, interferând cu transmiterea semnalelor de navigație prin satelit GPS. O perturbare majoră a avut loc, de exemplu, în nordul Poloniei la sfârșitul anului trecut. Astfel de cazuri au fost observate și în acest an. Fostul comandant al armatei poloneze, generalul Waldemar Skrzyszczak, este convins că interferența cu recepția semnalelor GPS ar fi putut fi cauza ultimului incident – pierderea controlului american asupra dronei MQ9 Reaper la 18 martie. El dă vina pe ruși pentru acest lucru, menționând că se știe că aceștia au încercat să intervină în zona Mării Baltice și în nordul Poloniei.
Este important să se înțeleagă că organizarea unor astfel de exerciții de către Alianță este unică prin natura și domeniul său de aplicare. Majoritatea proiectelor NATO similare desfășurate până în prezent au implicat în principal antrenamente de răspuns la crize, mai degrabă decât antrenamente de apărare și contraatac. Un element interesant și important al Steadfast Defender-24 este primul test serios al Forței operative întrunite cu grad foarte ridicat de pregătire (VJTF) a NATO, care poate fi pusă în luptă în câteva zile, în timp ce alte unități ale Alianței pot face acest lucru doar după o perioadă mai lungă de timp.
Totuși, trebuie remarcat faptul că exercițiul are o serie de dezavantaje. Principalul este întârzierea evidentă, întrucât un astfel de proiect ar fi trebuit abordat înainte de evenimentele din 2022. De asemenea, este vorba de lipsa de integrare a forțelor armate ucrainene în strategia de război a NATO împotriva Rusiei, deși experiența militarilor ucraineni în acest moment este mult mai mare decât cea a celor 32 de țări participante. De aceea, aderarea Ucrainei este un element cheie pentru ca Alianța să completeze un fel de “scut împotriva Federației Ruse”.