Europa se pregătește pentru momentul în care războiul hibrid al Rusiei va provoca victime: UE caută un răspuns la o amenințare care a ieșit deja din umbră

Guvernele europene încep să discute despre un scenariu care până de curând era considerat unul extrem: un atac hibrid de amploare pe teritoriul UE, soldat cu mai multe victime.

Întrebarea nu mai este doar cum să răspundă la atacuri cibernetice, acte de sabotaj, incendieri sau încălcări ale spațiului aerian. La Bruxelles se acordă tot mai multă atenție situației în care o nouă operațiune ar provoca moartea unor cetățeni ai uneia sau mai multor țări europene.

Tocmai acest scenariu determină capitalele europene să își reevalueze mecanismele de răspuns.

Războiul hibrid încetează să mai fie „fără victime”

Ultimii ani au arătat că presiunea rusă asupra Europei depășește tot mai mult campaniile informaționale și atacurile cibernetice.

UE vorbește oficial despre intensificarea sabotajelor, atacurilor cibernetice, ingerințelor în procesele democratice, deteriorării infrastructurii critice, incendierilor și încălcărilor spațiului aerian. Consiliul UE vorbește explicit despre campanii hibride rusești de lungă durată și coordonate împotriva statelor membre și partenerilor.

NATO constată, la rândul său, intensificarea acțiunilor hibride rusești, inclusiv sabotaj, violență, provocări la frontiere, atacuri cibernetice, dezinformare și alte forme de presiune.

Problema este că astfel de operațiuni au fost mult timp percepute drept acțiuni sub pragul unui război direct. Acest lucru a permis tratarea lor separat: investigarea unui incendiu, urmărirea unei drone, remedierea consecințelor unui atac cibernetic sau consolidarea protecției infrastructurii.

Dar situația se schimbă dacă în urma unei astfel de operațiuni mor oameni.

Atunci problema nu mai poate fi redusă la un obiect deteriorat sau la o perturbare temporară a funcționării infrastructurii. Apare problema securității colective și a responsabilității politice.

Principala problemă a Europei – ce face după primul deces

Țările europene se pregătesc, practic, pentru situația în care primul atac hibrid grav cu victime umane va necesita un răspuns colectiv rapid.

Aici apare una dintre vulnerabilitățile sistemului european.

UE dispune de mecanisme de gestionare a crizelor. Există, în special, IPCR – mecanismul integrat de răspuns politic la crize. Există instrumente pentru combaterea amenințărilor hibride și posibilitatea de a mobiliza diferite structuri ale Uniunii Europene.

În același timp, securitatea militară a Europei este asigurată în principal prin NATO.

De aici apare întrebarea în capitalele europene: unde se termină responsabilitățile UE și unde începe rolul NATO?

Dacă este vorba despre informații, descurajare militară și apărarea teritoriului, rolul central revine în mod evident NATO. Dacă atacul afectează infrastructura civilă, populația, transporturile, energia și funcționarea instituțiilor statului, o parte importantă a răspunsului intră în zona de responsabilitate a UE.

Problema apare în primele ore după atac, când împărțirea responsabilităților trebuie să fie un algoritm deja stabilit, nu subiectul unei dezbateri politice.

Bruxelles înțelege că mecanismele existente ar putea să nu fie suficiente

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a pledat deja pentru o nouă strategie europeană de securitate și pentru un mecanism separat de răspuns la amenințările hibride. Ea a propus un Emergency Security Protocol – un mecanism care ar trebui să permită statelor UE să se reunească rapid și să coordoneze răspunsul la amenințări care se află sub pragul unui atac armat, dar reprezintă un pericol serios pentru securitatea națională.

Simplul fapt că apare o asemenea inițiativă este relevant.

Instituțiile europene recunosc că actuala arhitectură de securitate a fost construită pentru o altă realitate. Astăzi, amenințările pot apărea brusc, pot avea autori neclari, se pot desfășura simultan în mai multe țări și pot rămâne în zona gri dintre infracțiune, sabotaj și act de agresiune.

Dar crearea unui nou mecanism nu rezolvă de una singură problema.

Dacă în timpul unei crize mai multe structuri vor încerca simultan să stabilească cine este responsabil pentru comunicare, cine furnizează informațiile, cine coordonează serviciile civile și cine ia decizia politică, răspunsul poate deveni mai lent decât atacul.

Rusia se bazează tocmai pe această incertitudine

Războiul hibrid este eficient nu doar atunci când provoacă pagube materiale.

El funcționează și atunci când determină adversarul să se îndoiască de natura incidentului și de limitele unui răspuns acceptabil.

Dacă nu este clar dacă o explozie reprezintă sabotaj, un accident sau o operațiune de stat, apare un spațiu pentru divergențe politice. Dacă o țară cere un răspuns dur, iar alta se teme de escaladare, reacția colectivă devine mai dificilă.

De aceea, problema atacurilor hibride nu ține doar de protejarea obiectivelor.

Este necesar să fie stabilit din timp ce se întâmplă după un atac, cine stabilește responsabilitatea, cine declară nivelul de amenințare, cum sunt transmise informațiile între aliați și ce măsuri pot fi luate înainte de producerea unui nou atac.

Cel mai periculos scenariu – când „seria de incidente” se transformă în victime

Până acum, Europa a avut în mare parte posibilitatea să vorbească despre războiul hibrid prin prisma obiectivelor avariate și a operațiunilor dejucate.

Dar dacă în urma unui nou atac vor muri mai mulți cetățeni ai UE sau NATO, situația politică se va schimba imediat.

Va apărea presiunea publică pentru un răspuns. Guvernele vor fi supuse unei presiuni suplimentare. Se va intensifica problema responsabilității Rusiei. NATO va trebui să evalueze consecințele asupra securității aliaților, iar UE va trebui să asigure un răspuns civil și politic de amploare.

În același timp, atacul poate fi conceput astfel încât să lase loc pentru negarea implicării.

Tocmai această incertitudine face scenariul deosebit de periculos.

Europa va trebui simultan să identifice autorii, să protejeze populația, să prevină noi atacuri și să decidă cât de departe trebuie să meargă răspunsul.

Moscova nu împarte Europa în „zone de responsabilitate”

În dezbaterea europeană există o altă problemă importantă. UE și NATO pot avea proceduri, structuri și competențe diferite, însă pentru Moscova această delimitare instituțională nu are aceeași importanță.

Pentru conducerea rusă contează rezultatul general – cât de pregătită este Europa să își apere teritoriul, infrastructura critică și populația.

De aceea, încercarea de a exploata diferențele dintre UE și NATO poate deveni ea însăși parte a presiunii.

Europa nu are nevoie de un nou set de structuri birocratice, ci de o delimitare clară a responsabilităților și de un răspuns comun pregătit din timp.

NATO trebuie să asigure descurajarea militară, coordonarea informațiilor și protecția aliaților. UE – coordonarea răspunsului civil, măsurile economice, protecția infrastructurii și comunicarea politică.

O asemenea împărțire ar permite celor două organizații să se completeze, nu să concureze pentru competențe.

Europa se pregătește deja pentru o nouă realitate

Principala concluzie este că războiul hibrid nu mai este perceput în Europa drept o amenințare secundară.

Comisia Europeană afirmă că atacurile cibernetice, sabotajele, incendiile și încălcările spațiului aerian au loc tot mai frecvent, iar NATO vorbește despre schimbarea caracterului amenințării reprezentate de Rusia.

Următoarea etapă a acestui război ar putea fi mult mai periculoasă.

Europa nu trebuie să aștepte un atac major cu zeci de victime pentru a decide cum va reacționa. Planul de răspuns trebuie să existe înaintea primului incident cu victime în masă, nu să fie creat în primele ore după acesta.

Tocmai aceasta devine una dintre principalele probleme de securitate europeană.

Pentru că, dacă Rusia va continua să crească nivelul presiunii, întrebarea nu va mai fi dacă va avea loc un atac hibrid soldat cu victime. Întrebarea va fi cât de rapid și coordonat va putea Europa să răspundă.