La 9 martie 2024, Papa Francisc, într-un interviu acordat postului elvețian de televiziune RSI, i-a îndemnat pe ucraineni să aibă “curajul de a se preda”.
Lorenzo Bucelli, corespondentul acestei instituții media în Italia, l-a întrebat pe Francisc: “Unii în Ucraina cer să găsească curajul de a se preda, de a arbora un steag alb. Dar alții spun că acest lucru legitimează dreptul celui mai puternic. Ce părere aveți despre asta?”.
În replică, șeful Vaticanului a spus: “Nu, nu, nu: “Cred că cel mai puternic este cel care vede situația, care se gândește la popor, care are curajul steagului alb pentru a negocia. Iar astăzi se poate negocia cu ajutorul puterilor străine. Cuvântul negociere este un cuvânt curajos. Când vezi că eșuezi, că lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi. Vă este rușine, dar cu câte morți se va termina asta?”.
Cu toate acestea, cuvintele suveranului pontif nu au avut un efect pozitiv și au primit o reacție tăioasă din partea comunității internaționale. Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a declarat că Papa ar fi trebuit să facă apel la președintele rus Vladimir Putin să retragă trupele de ocupație din Ucraina. Declarația a fost comentată și de reprezentantul Comisiei Europene, Peter Stano, în cadrul unui briefing la Bruxelles.
Potrivit acestuia, întrebarea dacă va veni sau nu pacea se află acum în mâinile unui singur om – Vladimir Putin, care continuă să poarte război zilnic. “Vrem o pace dreaptă. O pace care să țină cont de victima războiului, iar aceasta este Ucraina”, a precizat Stano.
Valul de indignare a forțat Vaticanul oficial să explice declarația de mare anvergură a suveranului pontif.
Matteo Bruni, șeful biroului de presă al Vaticanului, a explicat că, prin cuvintele sale despre Ucraina, Papa Francisc a intenționat să “îndemne la încetarea focului și să reînnoiască curajul negocierilor”, dar nu a vrut să spună că se predă.
Papa folosește imaginea steagului alb sugerată de interlocutor, referindu-se la încetarea ostilității, un armistițiu obținut prin curajul de a începe negocierile. În altă parte în acest interviu, referindu-se la o situație diferită de conflict, dar referindu-se la orice situație de război, papa a afirmat clar: “Negocierea nu înseamnă niciodată capitulare” , se arată în declarația sa.
Dar dacă ne uităm la toată retorica papei de când a început războiul ruso-ucrainean, putem observa o tendință interesantă. De la începutul invaziei la scară largă, Papa nu a condamnat nici măcar o dată ofensiva Rusiei împotriva Ucrainei, spunând doar că “războiul este rău”. În plus, șeful Vaticanului a înregistrat în repetate rânduri un discurs adresat tinerilor ruși, în care a lăudat Rusia și cultura țării, fără a menționa măcar o dată necesitatea de a pune capăt războiului, precum și crimele rusești din Ucraina.
Din păcate, un astfel de comportament nu este nou pentru Sfântul Scaun. Să ne scufundăm puțin în istorie.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Vaticanul nu l-a criticat public pe Hitler și nu a condamnat Holocaustul, ci, dimpotrivă, a încercat să întoarcă situația în favoarea sa și să le facă pe plac naziștilor. La 2 martie 1939, cardinalul Eugenio Maria Giuseppe Giovanni Pacelli a devenit noul Papă sub numele de “Pius al XII-lea”.
Acesta fusese anterior reprezentantul oficial al Vaticanului în Germania timp de aproximativ 20 de ani, chiar și după ce naziștii ajunseseră la putere. Încă din aprilie, noul suveran pontif a propus discuții de pace în speranța de a media marile state europene aflate în pragul războiului. Cu toate acestea, șeful Vaticanului a cerut mai întâi “permisiunea” fasciștilor italieni conduși de Benito Mussolini și abia după ce a primit “aprobarea” a trimis propunerile de negocieri la Paris, Berlin, Londra și Varșovia.
Încă din 1938, Franța și Marea Britanie îi făcuseră concesii lui Hitler. Strategia Vaticanului la acea vreme a fost literalmente de a satisface capriciile teritoriale ale naziștilor. Papa a încercat, de asemenea, să facă presiuni asupra Poloniei pentru a sprijini anexarea orașului Danzig la Germania. Cu toate acestea, guvernul și reprezentanții diplomatici polonezi au refuzat categoric, astfel că negocierile au intrat în impas.
După ce Germania preluase deja controlul asupra Poloniei, Pius a încercat să inițieze noi discuții de pace. El a sperat că Hitler se va opri aici și că războiul nu va merge mai departe în Europa de Vest. Opoziția germană a încercat să îndemne lumea să nu negocieze cu Hitler și, prin intermediul Papei, a vrut să ia legătura cu britanicii.
Cu toate acestea, suveranul pontif a acționat indecis, așa că nu a ieșit nimic bun din asta. După aceea, Vaticanul a declarat că “nu se amestecă în afacerile mondiale și în disputele teritoriale ale statelor”. Ignorarea a dus la multe milioane de victime, la genocidul unor popoare întregi, la represiune, foamete, criză postbelică….
Hitler a fost întotdeauna conștient de legăturile Papei cu Germania și a capitalizat cu abilitate pe această temă. Sunteți de acord că situația seamănă foarte mult cu cea de astăzi? În timp ce șeful Vaticanului face “reverențe” Moscovei, aceasta din urmă continuă să ucidă ucraineni, neezitând să își declare “credința în Dumnezeu” și “dreptatea”. Hitler nu credea în Dumnezeu, dar își considera crimele justificate, la fel ca și Putin astăzi.
Acum, Vaticanul continuă, de asemenea, să reducă la tăcere crimele noului regim nazist în persoana Federației Ruse. Acțiunile sale încep acum să își piardă treptat “neutralitatea” inutilă obișnuită. Chemând Ucraina, care a ripostat cu curaj împotriva invadatorilor ruși, să se predea acestora – Papa comite un sacrilegiu și își demonstrează fără echivoc adevărata poziție față de războiul ruso-ucrainean.
Acest lucru amenință nu doar catolicismul, ci și viziunea lumii asupra creștinismului în principiu. Un astfel de comportament este imoral și nu poate fi justificat de niciun canon biblic. Comunitatea mondială nu ar trebui să repete greșeala din trecut și să ignore astfel de declarații ale șefului Vaticanului. Ucraina nu va pleca niciodată genunchiul în fața răului, iar pacea va fi obținută doar în condiții de dreptate, nu sub dictatură rusească.