Parlamentul Germaniei a adoptat vineri o nouă lege privind imigrația, aceasta fiind redactată cu scopul de a atrage muncitori calificați pentru economia germană care suferă de o criză fără precedent a forței de muncă, relatează sursa.
Legea care a fost promovată de coaliția de guvernare „semafor”, supranumită astfel datorită celor 3 partide care o alcătuiesc: social-democrații lui Olaf Scholz, Verzii și liberalii de la FDP.
Ea a fost adoptată vineri cu 388 de voturi pentru, 234 împotrivă și 31 de abțineri.
Împotriva legii au votat creștin-democrații de la CDU și partidul său partener din Bavaria, CSU. Cele două formațiuni conservatoare au acuzat că, dimpotrivă, legea va ușura intrarea în țară a muncitorilor necalificați.
Votul acestora reprezintă o răsturnare cu 180 de grade a politici adoptate în perioada în care s-au aflat la guvernare în timpul crizei migranților declanșată de războiul civil din Siria, când creștin-democrații conduși de Angela Merkel au susținut o poziție a ușilor deschise pentru toți refugiații.
Partidul de extremă dreapta AfD, care tocmai a anunțat că va prezenta un candidat pentru funcția de cancelar pentru prima oară în istoria sa, a votat de asemenea împotriva legii.
Probleme pentru economia germană
Aceasta include un sistem pe bază de puncte care elimină din piedicile birocratice pentru aplicanții pentru cărți de muncă pe baza calificărilor lor profesionale, vârstei și cunoștințelor de limba germană.
Adoptarea actului legislativ vine după ce mai devreme în cursul acestui an Asociația Camerelor de Comerț și Industrie Germane a avertizat că peste jumătate din companiile din țară au probleme în a-și ocupa locurile de muncă din cauza lipsei de muncitori calificați.
Aceasta a precizat că procentul companiilor care se confruntă cu dificultăți din această cauză a ajuns la un nivel istoric de 53%.
Economia germană a intrat oficial în recesiune după o nouă contracție în primul trimestru al acestui an, pe fondul scăderii consumului din cauza crizei costului de trai și a gripării producției industriale din cauza prețurilor ridicate la gazele naturale.
Produsul intern brut a scăzut cu 0,3% pentru acest trimestru, după ajustarea cu efectele prețurilor și calendaristice, au arătat datele. Reculul economiei germane din primele trei luni a venit după un declin de 0,5% în trimestrul patru din 2022.
O recesiune este definită în mod obișnuit ca două trimestre succesive de contracție.