Cu Valentin Mihăilă și Dennis Man în primul 11, Parma Calcio a jucat aproape întregul meci în inferioritate numerică, după ce Balogh a primit cartonașul roșu în minutul 14.
Mihăilă a deschis scorul după doar 4 minute, dar golul său a fost anulat pentru ofsaid. În schimb, Cremonese a reușit să marcheze în minutul 25, prin Vasquez.
În repriza a doua, Dennis Man l-a asistat pe Mihăilă pentru golul de egalare, iar acesta a ajuns la 6 goluri în acest sezon.
Cu toate acestea, Parma a fost nevoită să se mulțumească cu un punct, iar scorul final a fost 1-1. Echipa acumulează acum 75 de puncte și a fost promovată matematic în Serie A încă din etapa trecută.