Sari la conținut

Partidul grec Syriza, vedeta stângii europene în urmă cu puțin peste un deceniu, se scufundă într-un război civil

Partidul grec Syriza, vedeta stângii europene în urmă cu puțin peste un deceniu, s-a scufundat acum într-un război civil în condițiile în care sondajele de opinie arată că ar urma să își piardă și statutul de principal partid al opoziției, relatează Euractiv, citat de HotNews.

Condus de carismaticul Alexis Tsipras, Syriza (abreviere pentru Coaliţia Alianţei Progresiste Radicale de Stânga) a ajuns la putere în 2015 în perioada de vârf a crizei economice ce a urmat în Grecia după marea recesiune globală.

Tsipras a ajuns premier după ce a reușit să profite de valul de resentimente față de partidele tradiționale, acuzate că au ascuns timp de ani de zile amploarea deficitului bugetar al Greciei, și partenerii europeni care au cerut impunerea unor măsuri de austeritate dure.

Tsipras și ministrul său de finanțe de la momentul respectiv, Yanis Varoufakis, au devenit nume cunoscute în întreaga Europă și o bună parte din restul lumii datorită opoziției față de măsurile dureroase de austeritate, impuse pentru a salva economia țării de la faliment.

Succesul Syriza a impulsionat și alte partide europene precum Podemos din Spania să militeze pentru politici socialiste care cu doar câțiva ani în urmă erau greu de imaginat pentru formațiuni care ținteau să ajungă la guvernare.

Însă după o despărțire furtunoasă între Tsipras și Varoufakis, Syriza a pierdut în 2019 următoarele alegeri parlamentare în fața partidului Noua Democrație al conservatorului Kyriakos Mitsotakis.

Înfrângere dureroasă pentru Syriza la ultimele alegeri

La ultimele alegeri parlamentare organizate de Grecia în luna iunie Syriza a obținut doar 17,8% din voturi, suferind o înfrângere usturătoare în fața partidului lui Mitsotakis, care a obținut 40,5% din voturile exprimate.

Înfrângerea a fost cu atât mai dureroasă pentru Syriza încât a venit la doar 3 luni după accidentul feroviar care a zguduit Grecia și a declanșat un val de critici la adresa autorităților, inclusiv față de guvernul conservator condus de Mitsotakis.

După acest rezultat Alexis Tsipras a anunțat că își dă demisia din funcția de lider al formațiunii, după 15 ani în fruntea sa.

„A venit timpul să începem un nou ciclu. Rezultatul negativ de la alegeri poate – și trebuie – să devină începutul acestui ciclu”, a declarat Tsipras într-un discurs televizat. El a precizat de asemenea că nu va mai candida pentru șefia partidului.

Însă sondajele de opinie arată acum că Mișcarea Socialistă Panelenă (Pasok), un alt partid de stânga, este pe poziția a doua în opțiunile electoratului, o premieră după 11 ani în care Syriza a fost principalul partid al stângii, indiferent dacă a fost la putere sau în opoziție.

Fostul partid al lui Tsipras, pe locul 3 în preferințele electorale ale grecilor

Pasok a fost un partid influent în politica elenă timp de decenii însă rezultatele sale electorale au intrat în declin după ce Atena a cerut un „bailout” din partea FMI în 2010.

Un sondaj de opinie publicat luni arată că Noua Democrație ar obține 39% din voturi dacă alegerile ar fi organizate mâine, Pasok 14,3%, în timp ce Syriza ar ieși abia pe poziția a treia, cu 13,8% din voturile exprimate.

Un sondaj separat publicat săptămâna trecută a ajuns la concluzii similare: 38,5% pentru partidul de guvernare, Pasok pe locul 2 cu 16% și Syriza pe 3 cu 14,7%.

După demisia lui Tsipras șefia Syriza a fost preluată de Stefanos Kasselakis, un om de afaceri în vârstă de 35 de ani care insistă că declinul partidului său este doar unul temporar. Însă analiștii politici vorbesc de un veritabil „război civil” în interiorul formațiunii politice în condițiile în care zeci de membri ai conducerii Syriza au anunțat că părăsesc partidul după alegerea lui Kasselakis, un fost broker al băncii de investiții Goldman Sachs.

Printre cei care au plecat zilele trecute din Syriza se numără și Euclid Tsakalotos, cel care a ocupat portofoliul finanțelor la Atena timp de 4 ani, după demisia lui Varoufakis.

Nikos Androulakis, liderul Pasok, afirmă că dominația de care se bucură acum partidul de dreapta Noua Democrațiepe scena politică din Grecia se datorează în parte lipsei de încredere a alegătorilor în Syriza și a certurilor dintre membrii săi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!