Sari la conținut

Piața uleiului de măsline a intrat într-o furtună perfectă. Avertismentul celui mai mare producător din lume

Grupul spaniol Deoleo, cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, spune că sectorul de profil trebuie să treacă printr-o „transformare profundă” în timp ce se confruntă cu unul dintre cele mai dificile momente din istoria sa, transmite CNBC, preluat de News.ro, scrie sursa.

O „furtună perfectă” ce include schimbările climatice, creşterea preţurilor, ratele ridicate ale dobânzilor şi inflaţia puternică şi-au făcut efectele pe întregul lanţ valoric al uleiului de măsline, în ultimele luni.

Doi ani consecutivi de căldură arzătoare în Spania au limitat recoltele de măsline, culminând cu o creştere a preţurilor fără precedent, care a uimit consumatorii şi veteranii din industrie deopotrivă.

„Unul dintre cele mai dificile momente din istoria sectorului”

Spania reprezintă mai mult de 40% din producţia mondială de ulei de măsline, ceea ce o face o referinţă globală pentru preţuri.

„Ne confruntăm cu unul dintre cele mai dificile momente din istoria sectorului”, a declarat Miguel Angel Guzman, director de vânzări la Deoleo.

„Inflaţia puternică, împreună cu ratele ridicate ale dobânzilor şi prognozele nefavorabile ale recoltei de ulei de măsline (în termeni de cantitate şi calitate, din cauza ciclului de secetă) au determinat creşterea considerabilă a preţurilor”, a spus Guzman.

Prețurile uleiului de măsline a fost la cote record în ianuarie

Preţurile uleiului de măsline extravirgin din Andaluzia au atins un nivel record de 9,2 euro, sau 9,84 dolari pe kilogram, în ianuarie.

În 19 aprilie, se tranzacţiona în jur de 7,8 euro, conform indicelui de referinţă Mintec, în scădere de la aproximativ 8 euro la sfârşitul lunii martie.

Preţurile uleiului de măsline au scăzut din cauza creşterii estimărilor de producţie şi a ploilor benefice din martie şi aprilie.

Deoleo, producătorul mărcilor de ulei de măsline de uz casnic precum Bertolli şi Carbonell, a spus că este convins că situaţia actuală este ciclică şi se aşteaptă la o revenire la „o situaţie a preţurilor mai rezonabilă” atunci când recoltele viitoare vor reveni la normal.

Cu toate acestea, în timp ce ploaia recentă din Spania a fost „fără îndoială o veste pozitivă”, compania a avut un ton prudent cu privire la perspectivele preţurilor uleiului de măsline.

„Încă mai avem luni în faţă până să cunoaştem volumele posibile ale recoltei 2024/2025 şi, până la acel moment, aceste mişcări vor fi punctuale, iar preţurile vor continua să fie volatile. Între timp, sectorul are nevoie de o transformare profundă. Schimbări pe care la Deoleo le-am abordat cu un angajament ferm faţă de cele mai bune practici în materie de durabilitate, inovaţie şi calitate, cu accent pe consumator”, a spus Guzman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!