La 12 martie, trei batalioane de voluntari – Svoboda Rossii, RDK și Batalionul siberian – au trecut frontiera rusă dinspre Ucraina. Scopul principal a fost acela de a perturba alegerile prezidențiale din localitățile de frontieră ale Rusiei și de a manifesta protestul față de Putin, pentru care acest lucru a fost o surpriză. Cu o zi înainte, Legiunea “Libertatea Rusiei” a înregistrat un mesaj video adresat rușilor, în care spunea că vin să îi elibereze de sărăcie, de frică și de dictatura organizației teroriste conduse de Putin, care a preluat puterea.
Unitățile TrO de lângă graniță, pentru care rf a cheltuit mulți bani, nu au putut împiedica pătrunderea voluntarilor, deoarece țara și-a dedicat aproape toate forțele războiului împotriva Ucrainei. Batalioanele au intrat pe teritoriul regiunilor Belgorod și Kursk, au anunțat lovituri asupra instalațiilor militare și au îndemnat locuitorii din zonă să evacueze de urgență. Se știe că aceasta este cea mai amplă invazie pe scară largă a Rusiei de către echipamente străine de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, în timpul căreia au fost implicate tancuri, vehicule blindate și artilerie.
Operațiunea voluntarilor ruși a coincis cu loviturile masive ale Ucrainei asupra Rusiei, și anume asupra rafinăriilor de petrol, a depozitelor de combustibil, a aeroporturilor și a altor facilități importante care conduc economia rusă. Împreună, aceste evenimente au creat o presiune fără precedent asupra Rusiei, au subminat încrederea publică în Putin și, cel mai important, continuă să deturneze apărarea aeriană rusă de pe câmpul de luptă.
Ofensiva batalioanelor de voluntari ruși împotriva Rusiei contribuie la succesele ucrainene de pe front, deoarece FR este acum forțată să trimită unele trupe din sudul Ucrainei pentru a-și apăra teritoriul. Deși, datorită superiorității numerice semnificative a armatei ruse, acest lucru este abia perceptibil. Dar starea de spirit în rândul populației ruse continuă să se transforme în haos și panică, majoritatea încă mai crede că Putin îi va ajuta, iar unii încep să-și piardă încrederea în dictator. Bombardamentele ucrainene asupra instalațiilor critice de rf au devenit mai frecvente, zona de frontieră a țării agresoare s-a transformat într-o zonă de evacuare.
Susținătorii mișcărilor de opoziție îi cheamă pe ruși la proteste pașnice, în speranța de a-l scoate pe Putin din joc. În cazul țărilor dictatoriale cu viziuni imperialiste, acest lucru este imposibil, pentru că, dacă vorbești cu agresorul, acesta va spori opresiunea și va dubla agresiunea. Un bun exemplu este valul de proteste pașnice din Belarus în 2020-2021 împotriva regimului marionetei lui Putin, Alexander Lukașenko. Singurul limbaj pe care Putin îl poate înțelege este limbajul forței, în care el însuși face apel. La fel cum belarușii nu au putut scăpa de dictatorul lor prin proteste pașnice, rușii nu vor reuși să obțină principalul lucru – răsturnarea regimului lui Putin.
Occidentul trebuie să înțeleagă că loviturile armatei ucrainene asupra unor instalații rusești importante și operațiunea voluntarilor ruși sunt singura cale de a ajunge la Kremlin. Ucrainei nu ar trebui să i se interzică să folosească arme occidentale pentru a bombarda instalațiile critice rusești. Escaladarea agresiunii împotriva Ucrainei este posibilă în cazul unei poziții defensive excepționale, când Rusia nu va vedea nicio amenințare la adresa sa. Dimpotrivă, atacurile forțelor armate ucrainene contribuie la slăbirea regimului lui Putin și a capacității militare a Rusiei. Orice intimidare a liderilor ruși, pe care Occidentul o crede, nu este altceva decât o manipulare menită să slăbească presiunea împotriva Rusiei.
Kremlinul ar trebui să înțeleagă că nu mai există locuri sigure pe teritoriul rusesc din cauza capacității Ucrainei de a lansa atacuri cu rază lungă de acțiune. Motivul pentru ceea ce se întâmplă acum este o consecință a regimului Putin, a propagandei rusești și a începutului agresiunii împotriva Ucrainei în 2014. Nimeni în afară de Rusia nu este de vină pentru ceea ce a început să se întâmple pe teritoriul său. Ucraina nu răspunde la forță decât prin forță, pentru că negocierile cu un dictator sunt o pierdere de timp care nu vor duce la pace.
Autor: Inna Volodina