Sari la conținut

Putin afirmă că Rusia a mutat deja arme nucleare tactice în Belarus. În ce condiții ar putea fi folosite

Liderul de la Kremlin a confirmat că Moscova a mutat deja arme nucleare tactice în Belarus, aşa cum declarase zilele trecute şi preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, informează News.ro citând Reuters şi Bloomberg.

Declarația a fost făcută de Vladimir Putin la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, unde a luat cuvântul.

El a declarat că Rusia a transferat deja primele arme nucleare către Belarus. „S-a întâmplat, primele arme nucleare au fost livrate pe teritoriul Belarusului”, a spus Putin, citat de Bloomberg News.

„Aceasta este prima parte. Dar până la sfârşitul verii, până la sfârşitul anului, vom finaliza această acţiune”, a adăugat liderul de la Kremlin.

El a insistat că Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile de neproliferare prin păstrarea controlului asupra armelor, dar a instruit trupele belaruse în ceea ce priveşte „depozitarea şi utilizarea muniţiilor speciale tactice”.

Summitul NATO este programat să aibă loc în Lituania, ţară vecină Belarusului, la 11-12 iulie, iar mişcarea Moscovei se vrea a fi un răspuns la adresa Occidentului, care se pregăteşte să îşi consolideze printr-un mecanism oficial legăturile militare cu Ucraina.

Liderul rus Vladimir Putin anunţase în martie un plan de desfăşurare de arme nucleare tactice în Belarus, prima mutare a Moscovei a unor astfel de focoase în afara Rusiei de la căderea Uniunii Sovietice în 1991. Dacă armele ar fi amplasate la baza aeriană de la Lida, la 40 km de graniţa cu Lituania, vehiculele lor purtătoare ar putea atinge o mare parte din Europa de Est, inclusiv România.

Pe de altă parte, potrivit Interfax, Vladimir Putin a declarat vineri că are o atitudine negativă faţă de posibilitatea utilizării armelor nucleare tactice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!