Sari la conținut

Raid israelian asupra Damascului: Bilanţul victimelor a crescut la 11

Bilanţul morţilor în urma atacului de luni atribuit Israelului asupra unei clădiri anexe a ambasadei Iranului din Damasc a crescut la 11, potrivit unui nou raport al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), scrie sursa.

“Numărul morţilor din atacurile israeliene asupra anexei ambasadei Iranului se ridică la 11 morţi: opt iranieni, doi sirieni şi un libanez, toţi luptători, niciun civil”, a declarat pentru AFP Rami Abdel Rahman, directorul ONG-ului cu sediul în Marea Britanie, care dispune de o reţea importantă în Siria.

Teheranul a promis să riposteze după acest atac fără precedent asupra unei clădiri diplomatice iraniene din Siria, unde Iranul şi aliaţii săi susţin puterea preşedintelui Bashar al-Assad.

Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, a anunţat că şapte dintre membrii săi, dintre care doi comandanţi, au fost ucişi în acest raid.

Întrebat luni seară despre acest raid în cadrul unei conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a răspuns că “nu comentează informaţiile din presa străină”.

Condamnând “agresiunea teroristă sionistă”, mişcarea islamistă palestiniană Hamas a denunţat-o ca fiind o “încălcare flagrantă a dreptului internaţional” şi o “escaladare periculoasă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!