Sari la conținut

Război în Ucraina, ziua 474: Trupele ucrainene au pierdut mai multe vehicule foarte prețioase/25 de bătălii au avut loc în ultima zi în apropierea orașului Bahmut din estul țării/NATO începe în Germania cel mai mare exerciţiu aerian

​Ucraina a afirmat duminică că trupele sale au făcut progrese teritoriale în trei sate din sud-estul țării, primele așezări eliberate de la lansarea contraofensivei de săptămâna trecută. În imagini video, soldați ucraineni sunt văzuți ridicând drapelul lor deasupra satului Blahodatne, la sud de orașul Velyka Novosilka, una dintre principalele axe ale contraofensivei de până acum. Soldați dintr-o altă brigadă s-au filmat cu steagul unității lor în Neskuchne. Duminică seară, ministrul adjunct al apărării, Hanna Maliar, a spus că un al treilea sat, Makarivka, a fost recucerit, informează sursa.

Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 473, LIVETEXT:

09:06Imagini apărute online arată că trupele ucrainene au pierdut mai multe vehicule foarte prețioase, precum vehicule de deminare pe șasiu de tanc Leopard 2R finlandeze. Aceste pierderi ar fi de acum 4 zile, în timpul atacului eșuat din Zaporojie.

08:55Evaluarea britanică de luni dimineață:

  • „În ultima săptămână, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, și-a menținut un profil public ridicat, probabil cu scopul de a se prezenta ca deținând controlul asupra chestiunilor strategice în timp ce Ucraina accelerează operațiunile ofensive.
  • Șoigu a oferit cel puțin două declarații cu privire la operațiunile defensive ale Rusiei, făcând inclusiv afirmații aproape sigur extrem de exagerate cu privire la pierderile ucrainene. Acest lucru contrastează cu alte perioade cheie din timpul războiului, când a dispărut din peisajul aparițiilor publice.
  • Șoigu a îndemnat, de asemenea, industria de apărare a Rusiei să își dubleze eforturile și a criticat ofițerii Districtului Militar de Vest pentru că nu au trimis vehiculele blindate de rezervă pe front suficient de repede.
  • Probabil că Șoigu este foarte conștient de necesitatea de a menține o imagine pozitivă în fața criticilor tot mai puțin mascate din partea unor compatrioți ruși.”

08:37Comandamentul militar suprem al Ucrainei a anunțat luni că forțele sale sunt angajate în lupte grele în punctele fierbinți de pe linia frontului, transmite Reuters.

Aproximativ 25 de bătălii au avut loc în ultima zi în apropierea orașului Bahmut din estul țării și, mai la sud, în apropiere de Avdiivka și Mariinka, toate în regiunea Donețk, dar și în apropiere de Bilohorivka, în regiunea Lugansk, a transmis Statul Major al forțelor armate ucrainene.

ONU, îngrijorată de nivelul apei de la centrala Zaporojie

08:31Organismul de supraveghere atomică al ONU a afirmat că are nevoie de un acces mai mare în jurul centralei nucleare din Zaporojie pentru a verifica „o discrepanță semnificativă” în ceea ce privește datele referitoare la nivelul apei de la barajul Kakhovka, utilizat pentru răcirea reactoarelor centralei.

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, care urmează să viziteze centrala în această săptămână, a declarat că măsurătorile pe care agenția le-a primit de la intrarea în centrală au arătat că nivelul apei din baraj a fost stabil timp de aproximativ o zi în weekend.

„Cu toate acestea, se pare că înălțimea continuă să scadă în alte părți ale uriașului rezervor, generând o posibilă diferență de aproximativ doi metri. Este posibil ca această discrepanță a nivelurilor măsurate să fie cauzată de un corp de apă izolat, separat de corpul mai mare al rezervorului. Dar vom putea ști doar atunci când vom avea acces la centrala termică”, a spus Grossi.

07:48Forțele ucrainene au făcut progrese verificate vizual în vestul regiunii Donețk și în vestul regiunii Zaporojie, pe care sursele rusești le-au confirmat, dar au încercat să le minimalizeze, notează Institutul pentru Studiul Războiului.

Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Malyar, a raportat că forțele ucrainene au avansat între 300 și 1.500 de metri în sudul Ucrainei. Malyar și alte surse ucrainene și ruse au spus că forțele ucrainene au avansat la sud de Velyka Novosilka sâmbătă și duminică, inclusiv eliberând Makarivka, Neskuchne, Blahodatne, Storozheve și Novodarivka.

Unele surse rusești au raportat că luptele sunt în curs de desfășurare în „zone gri” sau în zone contestate sau că forțele ucrainene operează în zone pe care forțele rusești nu le-au ocupat în totalitate înainte de ultimele atacuri ucrainene în sudul țării.

Sursele rusești se referă probabil la avansurile teritoriale ucrainene prin apărarea rusă ca fiind cucerirea de „zone gri” pentru a minimiza câștigurile ucrainene și a nu vorbi despre trecerea prin liniile de apărare rusești. Forțele ucrainene au eliberat mai multe localități, dar afirmațiile privind o „străpungere” ucraineană sunt premature în acest moment, mai scrie ISW.

NATO a început mega-exercițiul „Air Defender”

07:39În urma ultimelor inspecții, autoritățile ucrainene au constatat că peste 30% din adăposturile antiaeriene din țară sunt improprii pentru utilizare, transmite Kyiv Independent.

Din cele 62.912 adăposturi verificate, 23,6% au fost considerate nepotrivite pentru utilizare, iar 9,3% erau închise, a precizat Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență.

06:30NATO începe luni în Germania cel mai mare exerciţiu aerian din istoria sa. Exerciţiul “Air Defender 23” se va desfăşura până pe 23 iunie şi va reuni aproximativ 250 de avioane militare din 25 de state membre NATO şi partenere.

06:02Postul național de radio din Noua Zeelandă investighează editarea „nepotrivită” a articolelor despre războiul din Ucraina. Radio New Zealand (RNZ), care este finanţat de guvern, dar are independenţă editorială, a corectat până duminică 15 articole de pe site-ul său.

05:30​Kim Jong Un a promis să dea mâna cu Putin pentru a consolida cooperarea strategică. Kim şi-a asumat angajamentul într-un mesaj de marcare a Zilei Naţionale a Rusiei, adresat lui Putin, în care a apărat decizia acestuia de a invada Ucraina şi în care a arătat „sprijin şi solidaritate depline”.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!