Sari la conținut

Șefa Trezoreriei americane avertizează China că SUA nu vor accepta „decimarea” unor industrii noi de importurile chinezești ieftine

Janet Yellen, secretarul american al Trezoreriei, a avertizat luni China că Statele Unite nu vor accepta decimarea unor industrii noi de importurile de produse chinezești și a îndemnat Beijingul să își limiteze supracapacitatea industrială, relatează Reuters.

Yellen, care a efectuat a doua vizită oficială în China în mai puțin de un an în contextul relațiilor tensionate dintre Washington și Beijing, și-a exprimat îngrijorările față de creșterea rapidă a exporturilor de mașini electrice, baterii, panouri solare și alte produse chinezești destinate tranziției către o economie verde.

Ea a spus că ajutoarele de stat oferite de guvernul chinez au motivat companiile locale să își crească producția la niveluri mult peste cele ale cererii de pe piața internă. Yellen a subliniat că exporturile chinezești ieftine amenință locurile de muncă din Statele Unite și alte țări din jurul lumii și a amintit în acest sens de exemplul din trecut al producției de oțel.

„Am mai văzut această poveste. În urmă cu un deceniu susținerea guvernamentală masivă oferită de Partidul Comunist Chinez a produs oțel chinezesc sub costurile reale, care a inundat piața globală și a decimat industrii din întreaga lume și din Statele Unite”, a punctat ea.

„I-am transmis clar președintelui Biden că nu voi accepta această realitate din nou”, a relatat Yellen în cadrul unei conferințe de presă.

Yellen a spus că atunci când piața globală este „inundată” de bunuri care sunt produse în China ieftin în mod artificial, „viabilitatea firmelor americane și din alte țări este pusă sub semnul întrebării”.

Trezoreria de la Washington a transmis separat că Yellen nu a amenințat Beijingul cu impunerea unor noi taxe asupra importurilor sau cu luarea altor măsuri asemănătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!