Sari la conținut

Șoc pentru Turcia din partea Libiei! A fost anulat memorandumul turco-liban din 2022

Vestea anulării memorandumului turco-libian semnat în 2022 între ministrul turc de Externe de atunci, Mevlüt Çavuşoğlu, şi cel libian de Externe de atunci, Najla El Mangoush, a început să fie difuzată în această dimineaţă în Turcia, dar pe site-uri de informații cu impact mai mic – deocamdată -, toate publicațiile remarcând că este un ‘şoc’ pentru Turcia, potrivit sursei.

Șoc pentru Turcia din partea Libiei! – titrează Sanayi Gazetesi. „Curtea de Apel de la Tripoli a decis să anuleze memorandumul de înțelegere semnat de guvernul de unitate națională cu Turcia în 2022 cu privire la cooperarea în domeniul hidrocarburilor.

Potrivit memorandumului de înțelegere semnat în 2022, companiile turcești și libiene ar putea coopera în zone cu zăcăminte bogate de petrol și gaze. Memorandumul de înțelegere a permis companiilor din cele două țări să efectueze explorări și foraje în aceste zone, precum și explorări și foraje pentru hidrocarburi în zona continentală a Libiei.

Grecia, Egiptul și UE au reacționat împotriva memorandumului. După semnarea memorandumului de înțelegere, Grecia, Egiptul și UE au susținut că acest acord este nul din punct de vedere juridic.

La câteva ore după semnarea memorandumului de înțelegere între Turcia și Libia, Ministerul grec al Afacerilor Externe subliniase că: „Memorandumul Turcia-Libia este ilegal și nul. Salutăm declarațiile Camerei Reprezentanților din Libia cu privire la nulitatea acordului semnat astăzi la Tripoli”.

Egiptul, care îl susține de multă vreme pe Khalifa Haftar în Libia, a exprimat de asemenea o poziție împotriva Turciei, spunând: „Guvernul de unitate națională, al cărui mandat a expirat, nu este autorizat să semneze acorduri și memorandumuri internaționale”.

Egiptul și Grecia au făcut presiuni! Decizie scandaloasă împotriva Turciei luată de clovnul Haftar, scrie Yeni Akit, vorbind despre „o decizie scandaloasă ce vizează Turcia, emisă de Curtea de Apel de la Tripoli care îl sprijină pe Haftar în Libia”.

„Un șoc din Libia pentru Turcia!”, tirează Patronlar Dünyası. „Curtea de Apel de la Tripoli a anulat memorandumul de înțelegere pe tema hidrocarburilor dintre Guvernul de unitate națională și Turcia”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!