CFR va începe modernizarea liniei feroviare către granița cu Ucraina

CFR va începe modernizarea liniei feroviare către granița cu Ucraina/ depositphotos

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a liniei feroviare Dărmănești – Vicșani – frontiera de stat cu Ucraina. Proiectul are ca obiectiv îmbunătățirea conexiunii feroviare transfrontaliere dintre cele două țări, creșterea capacității de transport și sporirea siguranței circulației.

Potrivit Economedia.ro.

Contractul se va desfășura pe o perioadă de aproape 12 ani

Contractul a fost atribuit asocierii formate din companiile Europan Prod S.A., Confer Group S.R.L. și Pro Ami’s Consulting S.R.L.

Valoarea contractului este de aproximativ 42 de milioane de lei (fără TVA), iar durata totală de implementare este de 140 de luni.

Calendarul proiectului prevede:

  • 6 luni pentru elaborarea documentației tehnice;
  • 12 luni pentru execuția lucrărilor;
  • 120 de luni de garanție;
  • 2 luni pentru finalizarea procedurilor după recepția finală a lucrărilor.

Proiectul este finanțat împreună de Uniunea Europeană și Ucraina

Principala sursă de finanțare este reprezentată de fondurile nerambursabile acordate prin programul european CEF Transport (Connecting Europe Facility), în cadrul proiectului comun româno-ucrainean „Solidarity Ukraine – EU”.

Fonduri suplimentare sunt asigurate din bugetul de stat al României, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, precum și din surse proprii ale CFR SA și din alte surse prevăzute de legislația în vigoare.

Modernizarea va îmbunătăți conexiunea feroviară cu Ucraina

Proiectul include reconstrucția unui pod feroviar de pe traseu și urmărește creșterea fiabilității infrastructurii, a siguranței circulației și a capacității de transport pe ruta Dărmănești – Vicșani – frontiera cu Ucraina.

Reprezentanții CFR SA au precizat că implementarea proiectului va contribui la dezvoltarea transportului internațional de pasageri și marfă, va îmbunătăți mobilitatea transfrontalieră și va alinia infrastructura la standardele europene moderne.

Totodată, modernizarea va avea un impact pozitiv asupra accesibilității regiunilor de frontieră, a destinațiilor turistice și va contribui la reducerea impactului asupra mediului prin modernizarea infrastructurii feroviare.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!