Sari la conținut

Starea lui Robert Fico, în urma tentativei de asasinat, rămâne gravă, dar stabilă

Premierul Slovaciei, Robert Fico, se află într-o stare “stabilă”, dar gravă după operația la care a fost supus în urma tentativei de asasinat de miercuri, a declarat joi vicepremierul Robert Kalinak, conform informațiilor Pravda și Reuters, transmite sursa.

Starea premierului slovac a fost stabilizată în urma intervenției chirurgicale, însă rămâne gravă, conform directorului spitalului unde a fost tratat, conform Reuters. Vicepremierul slovac Robert Kalinak a confirmat aceste informații, conform presei locale.

Robert Fico a suferit operație după ce a fost împușcat în abdomen și în alte părți ale corpului miercuri, de către un bărbat în vârstă de 71 de ani. Atacul a avut loc în timp ce Fico se apropia de susținătorii săi la ieșirea dintr-un centru cultural din Handlova, după o ședință de guvern. Atacatorul ar fi strigat “Robo, vino aici” înainte să tragă, potrivit publicației slovace Pravda.

Miercuri seara, viceprim-ministrul Slovaciei, Tomas Taraba, a declarat pentru BBC că este optimist cu privire la supraviețuirea premierului Robert Fico și că nu mai este în pericol de viață.

Colegii de coaliție ai lui Robert Fico au catalogat tentativa de asasinat drept un act cu motivație politică.

După tentativa de asasinat, Consiliul Securității Statului din Slovacia se va reuni joi dimineață, iar guvernul va avea și el o ședință, conform Pravda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!