Mult-așteptatul summit al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord va avea loc la Vilnius în perioada 11-12 iulie, iar o delegație ucraineană a fost invitată să participe la eveniment. Delegația nu a fost invitată întâmplător la această conferință, deoarece principalele decizii de la conferință sunt legate de necesitatea de a acorda Ucrainei statutul de membru al alianței. Vom continua cu această poveste.
Problema aderării Ucrainei la NATO a escaladat în ultimul an, iar acest summit este un moment important pentru o viitoare cooperare reciproc avantajoasă. Pentru Alianță, aceasta este o oportunitate de a arăta că, chiar și în cele mai dificile momente pentru comunitatea mondială, eficacitatea alianței nu face decât să crească exponențial. Anterior, Suedia și Finlanda au primit calitatea de membru printr-o procedură simplificată. Următorul pas logic, pentru care atât Ucraina, cât și Organizația sunt pregătite de mult timp, este acordarea calității de membru după victoria Ucrainei în război. La urma urmei, Ucraina a fost de mult timp pregătită să devină membru cu drepturi depline al NATO, atât din punct de vedere ideologic, cât și tehnic.
În afară de acordarea statutului oficial de membru, summitul ar trebui să elaboreze cel mai eficient program de garanții de securitate pentru partea ucraineană, care va intra în vigoare acum. Acesta nu poate fi un document formal la nivelul Memorandumului de la Budapesta. Trebuie să fie un document care să garanteze țării sprijinul real de care are nevoie pentru a pune capăt războiului. Ucraina are deja o dezvoltare viabilă care trebuie să fie luată în considerare. În septembrie 2022, Andriy Yermak, șeful biroului prezidențial ucrainean, și fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, au prezentat la Kiev recomandări privind garanțiile de securitate pentru Ucraina, care au fost elaborate în numele liderului ucrainean Volodymyr Zelenski.
Recomandările solicită crearea unui Tratat de securitate de la Kiev, un document de parteneriat strategic comun care ar urma să reunească Ucraina și statele garante. Recomandările presupun o abordare etapizată. Se așteaptă ca un grup central de aliați să își ia angajamente explicite de a sprijini forțele armate ale Ucrainei, în timp ce un grup mai larg ar oferi garanții nemilitare bazate pe mecanisme de sancțiuni.
Statele Unite, Regatul Unit, Canada, Polonia, Italia, Germania, Franța, Australia, Turcia, statele baltice, Europa de Nord și Europa Centrală și de Est ar putea deveni garanți ai tratatului. Summitul de la Vilnius ar trebui să finalizeze ideile biroului prezidențial și să le consfințească într-un document oficial.
Aceasta va permite corectarea greșelii făcute în arhitectura globală de securitate în 2008, când refuzul Georgiei și Ucrainei de a adera a fost un semnal pentru Rusia. La urma urmei, agresorul a văzut că Alianța se temea în mod flagrant să meargă la conflict sau să prevină cumva agresiunea până când aceasta afecta direct țările membre.
Acum, interesele Federației Ruse nu vor fi încălcate. La urma urmei, Ucraina se alătură unei alianțe defensive pentru a evita să fie atacată de un agresor. Dar merită să ținem cont și de faptul că, prin acest război inutil, Kremlinul și-a expus toate slăbiciunile militare în comparație cu trupele NATO, iar orice presiune asupra statelor membre este aproape imposibilă.
Nu trebuie uitat însă că Federația Rusă are aliați în cadrul organizației, iar aceștia pot face apel la faptul că teritoriile ucrainene sunt ocupate temporar, ceea ce împiedică Ucraina să obțină statutul de membru conform regulamentelor Alianței. Dar aceasta nu este o bază pentru refuz. La urma urmei, în dreptul internațional public există instituția precedentului. Iar FRN, aderând la Alianță în 1955, și-a declarat oficial intenția de a unifica țara, divizată de cel de-al Doilea Război Mondial. Acest lucru nu s-a întâmplat decât în 1989, când țara a devenit membru cu drepturi depline după o pauză de peste 30 de ani.
O concluzie simplă care se poate trage din faptele de mai sus este că Organizația Tratatului Atlanticului de Nord ar trebui să renunțe la formalități și să acorde Ucrainei aprobarea de membru și asistența de care are mare nevoie. La urma urmei, prin acceptarea Ucrainei, organizația va deveni mai degrabă un partener decât o povară, capabilă să învingă chiar și autoproclamata a doua armată mondială.