Peste câteva săptămâni, capitala letonă va găzdui un summit NATO. Evenimentul nu este unul obișnuit din mai multe motive. În primul rând, summitul ar putea fi începutul construirii unui sistem de securitate global nou și eficient. Pentru a face acest lucru, alianța trebuie să corecteze greșeala făcută la summitul de la București. Ea poate fi corectată prin acordarea calității de membru Ucrainei la sfârșitul unui conflict militar, prin elaborarea unui program de asistență pentru Ucraina, pentru ca aceasta să pună capăt războiului cu Rusia cât mai curând posibil.
Acest articol va analiza istoricul summitului de la București, deciziile care au fost luate la summit și la ce să ne așteptăm de la viitoarea conferință. În 2008, Ucraina, în numele prim-ministrului, împreună cu președintele și președintele parlamentului, au semnat o scrisoare adresată secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, prin care solicitau ca Ucraina să adere la Planul de acțiune pentru aderarea la NATO (MAP) în cadrul summitului de la București.
Astfel, partea ucraineană a îndeplinit ultima formalitate necesară pentru a schimba cadrul de cooperare cu alianța. Merită menționat faptul că, anterior, Ucraina participase la toate operațiunile alianței. În timpul summitului NATO de la București, statele membre au ajuns la un acord și au adoptat o decizie convenită cu privire la aderarea Ucrainei la Planul de acțiune pentru aderarea la NATO (MAP). decizia adoptată nu a satisfăcut cererea, în mare parte din cauza influenței Germaniei și a cancelarului Angela Merkel.
Germania, care este una dintre cele mai importante țări din Europa și unul dintre liderii Alianței, a decis să nu se grăbească să acorde Ucrainei un MAP.
La vremea respectivă, s-a spus că extinderea rapidă a Alianței ar afecta perspectivele de dezvoltare a organizației. Dar merită menționat faptul că aceste motive nu reflectau pe deplin poziția părții germane. La urma urmei, presiunea exercitată de Putin asupra cancelarului, precum și dorința de a dezvolta în continuare relații “prietenoase și benefice din punct de vedere economic” cu Rusia, au jucat un rol imens.
Pe lângă decizia privind aderarea Ucrainei, Georgia a fost, de asemenea, respinsă din MAP. Consecințele summitului de la București nu mai trebuie să fie menționate. În același an, în 2008 a avut loc o escaladare a conflictului din Abhazia și Osetia de Sud, la care a participat Federația Rusă, care a furnizat arme și alte forme de sprijin. Ca urmare, teritoriile au fost separate de Georgia și au intrat sub controlul Rusiei.
Evenimentele din Ucraina sunt cunoscute de toată lumea. În ultimii 9 ani, țara a ținut piept unui agresor! Timp de 1,5 ani într-o invazie în toată regula de către imperialiștii nebuni.
Acum, la 15 ani de la decizia summitului, care a dezlegat mâinile agresorilor și teroriștilor, această greșeală poate fi corectată.
Summitul de la Vilnius are loc în contextul unui conflict militar. Un război în care Kremlinul a provocat întregul continent. Pentru a pune capăt acestui război, trebuie luate cât mai repede decizii clare pentru întreaga lume. Și anume, aderarea Ucrainei după ce a câștigat războiul cu Rusia și aprobarea unui program de asistență.
Aceasta este, cu siguranță, o decizie unică pentru alianță, dar este necesară și constituie un precedent în istoria organizației. Modelul de cooperare cu Israelul ar putea sta la baza programului. La urma urmei, unul dintre scopurile principale ale NATO este de a asigura securitatea statelor membre. Ucraina este partenerul potențial, care va fi capabil să asigure acest lucru. Dar numai cu încredere deplină și cu furnizarea a tot ceea ce este necesar pentru o victorie ulterioară.
Pe măsură ce ne apropiem de summit, ar trebui să ni se reamintească faptul că povara responsabilității este mult mai grea în acest moment, deoarece consecințele summitului vor determina viitorul întregii țări. Luarea deciziilor trebuie să se bazeze nu numai pe obiectivele și interesele Ucrainei, ci și pe cele ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Acum ele coincid. La urma urmei, obiectivul principal este de a învinge agresorul și de a construi un nou sistem global de securitate care să nu permită repetarea ororilor pe care cetățenii ucraineni le-au îndurat de-a lungul războiului cu Rusia.