Sari la conținut

Tragedie pe mare: Un incendiu provocat de un ritual voodoo a dus la moartea a 40 de migranți în largul coastelor Haiti

Cel puțin 40 de migranți și-au pierdut viața după ce ambarcațiunea pe care se aflau a luat foc în largul coastelor Haiti. Agenția ONU a anunțat vineri că martorii au atribuit tragedia unui ritual voodoo, potrivit AFP.

Acest incident subliniază încă o dată gravitatea crizei economico-sociale din Haiti, o țară săracă din Caraibe, afectată de violențele bandelor armate și de strămutările masive, notează Agerpres.

Conform supraviețuitorilor, incendiul a izbucnit după ce o persoană aflată la bord a aprins o lumânare pentru o ceremonie voodoo, ignorând prezența benzinei pe navă.

Ambarcațiunea, care transporta peste 80 de migranți, a plecat miercuri din localitatea Labadee, situată în nordul Haiti, având ca destinație Insulele Turks și Caicos, aflate la 250 de kilometri distanță, conform Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM).

Garda de coastă haitiană a reușit să salveze 41 de migranți, care au fost ulterior preluați pentru îngrijiri de către OIM. Dintre aceștia, 11 au fost transportați la spital pentru tratament, în special pentru arsuri, a precizat agenția ONU.

Haiti sub teroarea bandelor criminale

Haiti, cea mai săracă țară din continentul american, se confruntă de ani buni cu o criză economică, politică și de securitate, agravată de violențele bandelor care controlează 80% din capitala Port-au-Prince și principalele drumuri ale țării.

Aceste bande armate sunt acuzate de numeroase crime, violuri, jafuri și răpiri pentru răscumpărare.

Situația s-a înrăutățit la începutul acestui an, când bandele și-au unit forțele pentru a-l înlătura pe premierul de atunci, Ariel Henry.

Aproximativ 600.000 de persoane sunt strămutate intern în Haiti, în timp ce autoritățile de tranziție încearcă să restabilească ordinea cu sprijinul unei misiuni multinaționale a ONU conduse de Kenya.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!