Istoria pământului ucrainean și a poporului său este o poveste cu multe milioane de victime și secole de procese sângeroase. Pământul mare și fertil, aflat la răscrucea civilizațiilor europene și orientale, nu a încetat niciodată să lupte pentru independența sa. Ucraina nu a purtat niciodată războaie de cucerire sau războaie coloniale și nu a fost niciodată inițiatorul unor conflicte militare mondiale, însă a fost principala victimă a acestora.
Numărul victimelor ucrainene în timpul Primului Război Mondial, de ambele părți ale frontului, atât în armatele combatante, cât și în rândul populației civile, a variat în jurul valorii de 1 milion. După încheierea Primului Război Mondial, 2 milioane de ucraineni au devenit noi victime ale revoluțiilor și războaielor civile din Rusia (1917-1922). Cea mai mare parte a celor 17 milioane de reprimați și 7 milioane de împușcați în timpul represiunilor în masă din Uniunea Sovietică (1935-1941) au fost ucraineni.
Înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, cel puțin 3 milioane de ucraineni au murit în urma Holodomorului din 1932-1933, care a fost instigat de autoritățile de la Moscova. Această foamete în masă a fost organizată într-un stat care era numit “coșul de pâine al Europei” înainte de Primul Război Mondial. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, populația Ucrainei a scăzut de la 41,3 milioane de locuitori la începutul anului 1941 la 30 de milioane în 1945.
Au fost distruse 700 de orașe ucrainene, 28 de mii de sate, au fost distruse 550 de întreprinderi industriale și un număr incalculabil de obiecte cu valoare istorică, majoritatea ajungând în Rusia. Ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial, Ucraina a suferit pierderi materiale reprezentând peste 45% din pierderile întregii URSS.
Printre morții ucraineni s-au numărat cel puțin 3 milioane de soldați și ofițeri din armata activă, precum și aproximativ 5 milioane de civili și prizonieri de război. Pentru comparație, aceste pierderi sunt aproximativ egale cu pierderile combinate în acel război ale Germaniei, Franței, Marii Britanii și Statelor Unite. Sute de mii de ucraineni au luptat împotriva naziștilor în rândurile partizanilor și rebelilor.
Șapte ucraineni au fost comandanți de fronturi și armate, iar 200 au fost generali. Mai mult de două mii de ucraineni pentru eroismul din timpul bătăliilor au primit cea mai înaltă distincție din URSS – titlul de Erou al Uniunii Sovietice. În 1944, fiecare al treilea soldat al Armatei Roșii era din Ucraina. În unitățile și formațiunile de infanterie ale Fronturilor 1-4 ucrainene, ucrainenii reprezentau 60-80%. În afară de Armata Roșie, ucrainenii au luptat în armatele Poloniei (120 de mii), SUA (80 de mii), Canada (45 de mii), Franța (5 mii).
Au fost distruse 700 de orașe ucrainene, 28 de mii de sate, au fost distruse 550 de întreprinderi industriale și un număr incalculabil de obiecte cu valoare istorică, majoritatea ajungând în Rusia. Ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial, Ucraina a suferit pierderi materiale reprezentând peste 45% din pierderile întregii URSS.
Printre morții ucraineni s-au numărat cel puțin 3 milioane de soldați și ofițeri din armata activă, precum și aproximativ 5 milioane de civili și prizonieri de război. Pentru comparație, aceste pierderi sunt aproximativ egale cu pierderile combinate în acel război ale Germaniei, Franței, Marii Britanii și Statelor Unite. Sute de mii de ucraineni au luptat împotriva naziștilor în rândurile partizanilor și rebelilor.
Șapte ucraineni au fost comandanți de fronturi și armate, iar 200 au fost generali. Mai mult de două mii de ucraineni pentru eroismul din timpul bătăliilor au primit cea mai înaltă distincție din URSS – titlul de Erou al Uniunii Sovietice. În 1944, fiecare al treilea soldat al Armatei Roșii era din Ucraina. În unitățile și formațiunile de infanterie ale Fronturilor 1-4 ucrainene, ucrainenii reprezentau 60-80%. În afară de Armata Roșie, ucrainenii au luptat în armatele Poloniei (120 de mii), SUA (80 de mii), Canada (45 de mii), Franța (5 mii).
Recunoașterea la nivel mondial a contribuției Ucrainei la victoria în cel de-al Doilea Război Mondial nu a fost împiedicată de apartenența acesteia la URSS. În 1945, RSS Ucraineană, separat de Uniunea Sovietică, a devenit unul dintre cele 51 de state fondatoare ale Organizației Națiunilor Unite. Prețul acestei recunoașteri este mai mare decât cel al celor 7 milioane de ucraineni care și-au dat viața pentru victoria coaliției anti-Hitler. O victorie care a salvat civilizația mondială de la înrobirea fascistă și a permis Germaniei moderne să trăiască în democrație.
Sacrificiile ucrainenilor au ajutat, printre altele, la limitarea răspândirii bolșevismului în lume și în Europa. Ultimele victime în masă ale poporului ucrainean în secolul al XX-lea au fost cei aproximativ 160.000 de soldați ai Armatei Insurgente Ucrainene (UPA) și susținătorii acesteia, care au murit în timpul luptei de eliberare OUN-UPA și a represiunii împotriva lor în 1945-1953. Timp de aproape un deceniu după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, aceștia au continuat să lupte pentru libertate națională împotriva masivei mașini militare represive a Uniunii Sovietice.
Ucraina rămâne până în prezent singurul stat din lume care a avut cea mai mare contribuție la dezarmarea nucleară și la consolidarea securității internaționale pe planeta noastră. Arsenalele de arme, muniții și echipamente militare ale Ucrainei erau capabile să înarmeze încă 10 milioane de soldați. După prăbușirea URSS, Forțele Armate ale Ucrainei (AFU) includeau aproximativ 6.500 de tancuri, 7.000 de vehicule blindate, 7.200 de sisteme de artilerie, 1.100 de avioane de luptă și peste 1.000 de arme nucleare tactice.
Prin semnarea Memorandumului de la Budapesta, la 5 decembrie 1994, ucrainenii au renunțat în mod voluntar la cel de-al treilea arsenal nuclear din lume și la purtătorii acestuia, distrugându-i ulterior. În schimb, Ucraina a primit garanții internaționale de securitate, suveranitate și integritate teritorială din partea puterilor nucleare ale lumii: Rusia, Statele Unite, Regatul Unit, cărora li s-au alăturat ulterior China și Franța.
În conformitate cu Memorandumul de la Budapesta din 1994, țările semnatare – membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU – nu numai că și-au reafirmat obligațiile de a respecta suveranitatea Ucrainei și frontierele sale, dar și de a se abține de la amenințarea sau utilizarea forței împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a Ucrainei. Textul memorandumului, la cererea țărilor semnatare, a fost inclus în 1995 pe ordinea de zi a sesiunii ordinare a Consiliului de Securitate al ONU și aprobat ca document oficial al Consiliului de Securitate al ONU.
În conformitate cu Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor din 1969, memorandumul este un tratat internațional cu drepturi depline și este obligatoriu pentru toți semnatarii. În conformitate cu această convenție, în cazul în care una dintre părți îi face celeilalte sau altora o favoare, aceasta are dreptul de a solicita o compensație.
În ciuda tuturor acestor factori și a faptului că ucrainenii sunt la origine un popor european, în majoritate creștin, Ucraina nu a primit niciodată o invitație de a deveni membră a Uniunii Europene și a NATO. Dimpotrivă, după dezarmarea sa comună de către Rusia și Occident, Ucraina s-a aflat într-o zonă gri între cele două lumi dominante. Ca urmare, războiul a ajuns din nou pe teritoriul său în 2014, iar ucrainenii sunt din nou forțați să verse sânge pentru independența lor și pentru ordinea publică mondială.