Sari la conținut

Unul dintre miniștrii lui Ramzan Kadîrov a fost reținut în Daghestanul învecinat Ceceniei după ce a opus rezistență forțelor de ordine

Unul dintre miniștrii liderului cecen Ramzan Kadîrov a fost reținut în Daghestan, cealaltă republică rusească majoritar musulmană din Caucaz, în timpul unei intervenții în forță a serviciilor de securitate de aici, însă eliberat după ce forțele speciale cecene au sosit la fața locului, relatează Radio Svoboda, conform sursei.

Miercuri, pe rețelele de socializare a apărut o înregistrare video care arată cum Alikhan Tsakaev, ministrul cecen pentru situații de urgență, a fost târât afară din mașina sa de polițiștii din Daghestan cu ajutorul altor forțe de securitate.

Radio Svoboda, ediția în limba rusă a Radio Europa Liberă, citează mai multe canale de Telegram care oferă versiuni diferite privind motivele reținerii lui Tsakaev.

Potrivit unei versiuni, ministrul cecen nu avea actele la el, în timp ce alte canale transmit că mașina acestuia circula pe banda din sens opus și nu s-a oprit la solicitarea polițiștilor rutieri. O altă informație neconfirmată este că Tsakaev a fost reținut pentru că a condus în stare avansată de ebrietate și a încercat să treacă cu mașina peste polițiști.

Incidentul ar fi avut loc la punctul de control Gerzel aflat la granița dintre Daghestan și Cecenia. De altfel, o parte a membrilor forțelor de securitate ce pot fi văzuți în înregistrarea video par să poarte uniforme de grăniceri ruși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!