Sari la conținut

Xi Jinping spune că nicio țară nu poate opri „reuniunea de familie” cu Taiwanul

Președintele chinez Xi Jinping i-a spus miercuri unui fost omolog al său din Taiwan că ingerințele străine nu vor putea opri „reuniunea de familie” a țărilor lor și că nu există probleme care să nu poată fi discutate între ele, scrie sursa.

Niciun șef de stat taiwanez nu a vizitat în timpul mandatului China după 1949, când naționaliștii chinezi au pierdut războiul civil împotriva comuniștilor lui Mao Zedong și s-au refugiat pe insulă.

Însă Ma Ying-jeou, care a servit ca președinte al Taiwanului între 2008 și 2016, a devenit anul trecut primul fost șef de stat taiwanez care s-a deplasat în China, el aflându-se acum în a doua vizită în țara comunistă.

Ma s-a întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping la sfârșitul anului 2015 pentru un summit de reper organizat cu puțin timp înainte ca Tsai Ing-wen, actualul președinte al Taiwanului, să câștige primul său mandat.

Dacă în timpul primei sale vizite în China de anul trecut Ma nu s-a întâlnit cu Xi, el a fost primit acum de președintele chinez în Marea Sală a Poporului, unde sunt primiți de regulă șefii de stat și alți demnitari de rang înalt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!